Cadre înalte

Când eram mai mică, vedeam lumea profesorilor ca pe ceva "magic". Era ca un spaţiu miraculos, în care intrau doar cei iniţiaţi, unde toţi erau mânaţi de idealuri înalte. Mărturisesc că imaginea asta s-a conturat după ce am văzut "Domnului profesor, cu dragoste" şi "Cercul poeţilor dispăruţi" - două filme care, după părerea mea, chiar trebuie văzute; sunt un "must". Lor li s-a adăugat şi Dangerous Minds; chiar îmi doream în perioada aia să fiu aşa, ca Michelle Pfeiffer, să predau fără să-mi pese de programă, să existe doza aia de implicare necondiţionată, ce mai...Mă şi vedeam călare pe catedră combinând literatura cu filozofia şi cu exemplele din viaţa de zi cu zi ca, mai apoi, să primesc şi eu stilourile, ca John Nash în A beautiful mind.

Asta m-a ţinut chiar şi o bucată din liceu, cu toate că ştiam clar că n-o să predau - mai ales la noi, unde există cele mai multe şanse să nimereşti printre elevi care nu dau doi bani pe tine, care nu se sfiesc să te injure sau să te scuipe. Oricum, dacă ar fi fost să predau, mi-ar fi plăcut să predau la grupe mici, de persoane trecute de 17 ani, să am colegi faini şi idealişti, să schimbăm lumea.

Imaginea despre profesorii de la facultate - nu, nu universitari, pentru că parte dintre ei sunt conferenţiari, lectori, sau orice alt titlu ambiguu - s-a schimbat când am văzut că majoritatea dintre ei nu dau doi bani pe ceea ce predau, o fac doar pentru că trebuie s-o facă sau ca să le iasă numărul de ore care să justifice existenţa catedrei. Oricum, nu despre ei vreau să vorbesc, pentru că în mod clar toţi am avut profesori mai mult sau mai puţin interesaţi, mai mult sau mai puţin pregătiţi. Cei care m-au şocat au fost cei care practică "avansurile sexuale" pentru a te lăsa să treci examenul. Care mizează pe poziţie, şi pe autoritate, ca să-şi permită anumite "mutări", anumite comentarii, anumite mângâieri.

Este deja cunoscută legenda unui profesor care trecea notele "după ureche". Adică trebuia să scrii maaare, citeţ, cu aliniate şi floricele; ce scriai, conta mai puţin. Un coleg a copiat un articol din ProSport, şi a luat 6; un altul a copiat un articol dintr-o revistă pentru femei şi a trecut examenul cu 7. Până aici, nimic ieşit din comun; există şi profesori care nu citesc lucrările pentru că n-au chef. Dar, la examenul oral, după o examinare riguroasă a şefei de promoţie, îmbrăcată într-o fustă decentă, dar alăturată unor pantofi cu toc şi unui dres plasă, concluzia a fost: "Ai nouă. Îţi dădeam 10, dacă ai fi venit cu o fustă mai scurtă". Şi da, povestea e reală, şi da, încă se mai întâmplă, şi da, este vorba despre o Universitate de renume.

Al doilea exemplu e dat de un profesor despre care se ştie că-şi recrutează "asistente" în funcţie de fizic; le ţine până pică, sau până când se satură şi pleacă. Şi nu, nu le ţine pentru că ştiu să facă o cafea bună, sau pentru că au o gramatică excepţională. Ce-l salvează e că dă note pe merit. Dar, din câte ştiu eu, e împotriva regulamentului să te "combini" cu o studentă. Poate că am rămas eu în urmă cu regulamentul...

Ultimul pe listă - dintre cei cu care am avut contact zi de zi, adică nu doar din auzite - e un profesor despre care se ştia că are o preferinţă pentru băieţi; în virtutea acestui lucru, toţi băieţii din an - şi nu erau puţini - au avut note peste 8, iar fetele sub 7. Am băgat de seamă pentru că fusesem "avertizată" înainte de a da examenul, şi am vrut să mă conving. Evident că m-am convins.

Reiau - pentru că am văzut că există "şansa" de a fi înţeleasă greşit - nu generalizez. Dau doar câteva exemple de profesori care mi-au schimbat părerea despre învăţământ, despre scopul lui înalt şi da, care mi-au schimbat părerea despre oameni, în general. Pentru că nu ştiu ce căută persoane care vor "lipeală" alături de cei care vin, predau şi pleacă, fără să se uite că ai pierce-uri, sau 5 culori în păr, sau mini jupe, sau little black dress; cei care se bazează pe ceea ce ştii, nu pe cum arăţi.