Companie de fiţe

Am trecut ieri pe la un pet-shop. Nu ca să cumpăr ceva, doar ca să stau, cu o faţă puţin cam tâmpă, în faţa cuştilor cu căţei, pisici şi iepuraşi. Să mă amuz când cască un căţel, când bea apă cu paiul iepurele ăla drăguţ, cu o ureche pleoştită, când se-ntinde leneş mâţa aia botoasă, cu limba roz şi pernuţe pufoase. Dacă aş putea, i-aş lua pe toţi acasă, mi-aş transforma casa în junglă şi am trăi fericiţi, pisica citindu-i papagalului şi iepurele călărind pe câine. Dar nu se poate, pentru că n-am nici spaţiu, nici destul timp pentru toţi, şi s-ar putea să trebuiască să vânăm ca să hrănim întrega "familie".

Îmi plac pet-shop-urile. Sunt curate, îmbietoare şi prietenoase. Când am văzut, în schimb, că un pui de Golden Retriever e aproape 8 milioane - lei vechi,încă nu vorbesc în lei noi - mi-a picat faţa. Mi se pare cam mult pentru un căţel care are, la fel ca oricare altul, patru labe, două urechi şi-un bot. Da, mai are şi pedigree, dar sângele albastru nu mă impresionează. Nu-mi pasă nici că e de familie bună, nici că are părinţi campioni, nici că, probabil, pricepe "aport" în mai multe limbi. Pentru mine câine e ăla care dă din coadă, latră ca prostul la lună şi se enervează teribil când vede o pisică. Şi asta fac toţi, indiferent de rasă. Nu mănâncă cu furculiţa, sare pe tine fericit că te vede, suferi cumplit când moare. Un câine e mai mult decât o "marfă" căreia să-i stabileşti preţul în funcţie de origine. Îl iei ca să-l iubeşti, nu ca să-i pui etichetă cu cât l-ai cumpărat şi câţi bani dai pe întreţinerea lui. Când adopţi un copil, nu dai bani pe el; de ce să plăteşti pentru un câine?

Există câteva adăposturi unde zeci de animăluţe aşteaptă să fie adoptate. Da, nu sunt de rasă, da, n-au pedigree, da, poate că n-au blana lucioasă pentru că n-au avut în fiecare zi de mâncare. Sunt speriate, dornice de o mângâiere, ahtiate după afecţiune. De ce să dai bani pe un câine, când poţi să-l iei gratis, şi să-l mai şi salvezi, poate, de eutanasiere? O să te iubească la fel de mult, o să te trezească cu acelaşi bot umed, o să latre pentru că are chef să latre, şi n-o să priceapă că tu vrei să dormi, nu să ieşi la plimbare.

Am ajuns la stadiul de atât de multe fiţe încât pe lângă maşină, haine şi parfumuri, până şi animalul de companie trebuie să fie "de firmă"?

Mai mult decât replica "cum să-mi iau maidanez? Eu vreau câine de rasă" mă stresează situaţia următoare. Nu, nu mă stresează, mă face să văd roşu, să vreau sânge: îţi iei un câine de rasă. Nu-l iei nici ca să-l duci la expoziţii, nici ca să păstrezi linia de sânge. Şi n-ai chef să te legi la cap cu pui, nici să-l duci la montă, nici să-l castrezi, aşa că-l laşi să-şi facă de cap cu "maidanezele". Şi-apoi te-torci frumos, în apartamentul tău mobilat, cu câinele tău de rasă, şi te doare-n fund că, din cauza ta şi a ignoranţei, şi a prostiei, şi a nesimţirii tale căţeaua aia o să facă pui, care poate or să moară de foame, sau poate or să fie înecaţi de persoane la fel de ignorante ca şi tine, sau poate or să ajungă la ecarisaj, pentru că vezi tu, dragă, maidanezii reprezintă o problemă pentru societatea civilizată în care trăim.

Şi cum poţi tu să spui că urăşti maidanezii, şi că ar trebui omorâţi, când şi din cauza ta există câini fără adăpost, şi nu faci decât să dai cu piciorul în ei pe stradă să nu-ţi îmbolnăvească "pedigree-ul", şi nu-ţi rupi din hamburger să-l hrăneşti pe ăla care nu ştie ce-i aia carne, ştie doar cum miroase şi că trebuie să fie tare bună.

Şi cum poţi să te baţi cu pumnul în piept că eşti om, pentru că ai un loc de muncă şi donezi 2 la sută la orfelinate, şi cum poţi să mai mergi pe stradă şi să spui că iubeşti animalele când îl iubeşti doar pe al tău, şi ăla doar pentru că e de viţă nobilă?

Dar clar eu sunt aia care are o problemă. O să mă uit în continuare la pet-shop-uri dar, când îmi voi lua un câine, nu o să-l iau pentru că are certificat de naştere, ci pentru că, după ce s-a născut, probabil ar fi murit de foame fără mine.