Minune cu de-a sila

E la modă deja să faci pariuri, pentru a hotărî care e următoarea care va rămâne însărcinată. Căsătorită, pe punctul de sau în tratative încă, previziunile se fac. Că cică aşa trebuie. Că d'asta eşti femeie, şi ai un uter în dotare; eşti ca un fel de seră pentru micuţa rază de soare care va creşte în interiorul tău. Inutil să spun că am sprânceana ridicată când scriu asta.

Eu, una, nu vreau copil. Cu toate că sunt femeie. Cu toate că da, am uterul ăla care ar trebui să mă facă să simt minunea de a fi mamă. Am aflat zilele astea că există şi o explicaţie pentru faptul că nu vreau copii. Ţineţi-vă bine de scaune. Cică asta se datorează faptului că am pisică. Că posesoarele de pisici sunt aşa, mai ciudate şi, în loc să dea o floare societăţii, mângâie pisica. Ei, na. Adică, nu există nici o posesoare de pisici care să aibă şi copil în stoc? Mă-ndoiesc. Da' se pare că eşti mai inuman decât inumanitatea în sine, şi mai eşti şi egoistă pe deasupra, dacă nu-ţi închiriezi corpul pentru 9 luni, în aşa fel încât să înmulţeşti populaţia.

Cred cu toată tăria că a avea sau nu copii e o alegere personală. Adică, depinde de fiecare în parte dacă vrea sau nu să suporte sarcină, scutece, jucării, bani de buzunar. Că am trecut demult de perioada când era musai ca o femeie să fie soţie şi mamă. Cred eu.

Se pare că mă cam înşel pentru că, în momentul în care spui că nu, nu vrei să fii preamultbinecuvântata mamă, primeşti o privire câş. TREBUIE să faci copii. TREBUIE să simţi ticăitul biologic. TREBUIE să zâmbeşti fericită la gândul că vei procrea. Pe naiba! Nu trebuie nimic. De unde ideea asta? Adică da, ştiu de unde, din vremuri demult apuse, da' chiar trebuie să continuăm mitologia?

Cine a spus că eu trebuie să mă leg la cap, dacă nu mă doare? Unde scrie că e musai, şi neapărat, şi strict necesar ca eu să-mi aduc aportul genetic la perpetuarea speciei? Faptul că aş putea, nu înseamnă că e şi obligatoriu. Şi ce e ciudat e că privirea aia câş nu vine numai de la persoanele care au învăţat în timpul celui de-al doilea război mondial cum e să fii părinte, ci şi de la persoane actuale. Persoane care au purtat pantaloni scurţi în acelaşi timp cu mine şi care învăţau să scrie undeva prin '89. Adică ideile preconcepute sunt perpetuate mai ceva ca libertatea de a alege.

Mi se pare de-a dreptul stupid să trebuiască să fac ceva doar pentru că sexul mi-o permite. E ca şi cum toţi japonezii ar trebui să ştie karate, toţi nordicii ar trebui să poarte coifuri vikinge, sau toţi ruşii să bea vodka. Toţi, de la mic la mare, fără excepţie.

Nu, nu TREBUIE să fac nimic. Nu trebuie să-mi doresc copii, nu trebuie să-i fac, nu trebuie nici măcar să-mi placă. Şi mi se pare mai cinstit decât să-i faci pentru că aşa trebuie, nu pentru că aşa vrei tu. Şi nu aparţin nimănui decât mie insămi din punctul ăsta de vedere, şi e alegerea mea, şi-o s-o susţin până-n pânzele albe. Da' nu-nţeleg o chestie: dacă eu îi las să respire pe cei care-şi doresc copii, ei de ce nu mă pot lăsa şi pe mine să respir? Aerul e pentru toată lumea, ba mai e şi gratis, pe deasupra...