Sărbători fericite - Poftă bună!

A venit Crăciunul, aproape a trecut Crăciunul, încă puţin şi scap de 2010. Ăsta nu poate fi decât un lucru bun. Pentru că se poate aplica faza aia cu "win some, lose some"; şi nu, nu bilanţ al anului care a trecut am de gând să fac, în ciuda faptului că am văzut că e la modă. Departe de mine gândul. Nu de alta, dar ar fi prea... hai să spunem ciudat.

Nee... azi e vorba strict despre sărbători. În principiu lumea are concediu în perioada asta. Zic în principiu, pentru că există şi din ăştia, de-alde mine, care n-am stat în cap pentru a avea mai mult decât week-end-ul de rigoare liber. Şi dacă e concediu, şi sunt şi sărbători, se întâmplă cam aşa:

Cel mai important, aşteptat, dorit, iubit, adorat, visat - mă rog, aţi prins ideea - moment din săptămâna 25-31 decembrie nu e, după cum se cred unii şi după cum îmi place mie, momentul ăla de schimb de cadouri, de stat la un pahar de vorbă, de linişte şi reîncărcare de baterii cu bunădispoziţie. În nici un caz! Ferească divinitatea să fie vorba despre chestii atât de simple când vine vorba de Crăciun/Revelion! Momentul maxim, scopul total al acestei săptămâni, idealul în materie de sfârşit de an e reprezentat de mese. Mesele alea repetate, încărcate cu de toate, servite conştiincios acasă, în vizită la naşu', apoi la finu', dup-aia la unchiu', treci lejer şi pe la mama soacră, ba hai să-i împingi o vizită şi lu' nea' Gicu', vecinu' de la 4, care face nişte răcituri bestiale.

Unicul scop al acestei bucăţi de timp e mâncatul. Se face aşa, un fel de orar: dimineaţa bagi tot ce prinzi şi tot ce-ţi pică-n mână pentru că de, românu' e român, şi s-a aprovizionat din plin. Tot salariul l-a lăsat pe mâncare, să fie, că doar o dată-n an e Crăciunul! Deci, dimineaţa, în principiu, e vorba despre rezervele personale. La prânz clar te duci în vizită. Rude, prieteni, amici, toţi aprovizionaţi şi ei din plin. Mai pe seară, după ce ai făcut pagubă majoră, te muţi la altcineva, să verifici calitatea sarmalelor şi acolo. Dacă-ţi mai rămâne timp, undeva pe la 12 din noapte, ataci din nou frigiderul propriu. Chit că nu-ţi mai e foame, chit că ai mâncat îndeajuns încât să saturi o ţară mică din Africa, da' parcă nu poţi rezista tentaţiei de a te cufunda în farfuria cu răcitură; şi e păcat să nu mai devorezi ceva dacă tot n-ai somn. Başca juma' de cozonac; n-ai vrea să se învechească, nu?

A doua zi, o iei de la capăt. Alte rude, alţi prieteni, alţi amici. E raiul gastronomic acum. Poţi băga în tine cât şi ce vrei; e mai ceva ca dezlegarea la peşte. S-a dat liber la furculiţe; s-a terminat postul. Nu că ai fi ţinut, neapărat post, dar aşa spune calendarul, şi dacă el spune, cine eşti tu să-l contrazici? Şi dă-i şi cu un cârnăcior, şi c-o bucată de porc, şi mai înghite şi nişte turte, atacă salata boeuf, bagă, bagă, bagă. Dacă ai febră musculară nu e pentru că ai fi fost la sală; în nici un caz. E pentru că ai folosit în exces furculiţa.

Eu ştiu una şi bună: dacă am chef să mănânc, mănânc indiferent de anotimp. Da' să mănânc mai mult decât pot duce doar pentru că-i Crăciunul, mi se pare cel puţin ciudat.

Partea cea mai frumoasă de-abia după Revelion începe: toţi cei care au făcut febră musculară vor ţine, la unison, dietă. Pentru că după full-ul de răcituri şi careul de cârnaţi urmează, indubitabil, chinta de ţelină, morcovi şi iaurt degresat. Nu de alta, da' aripioarele alea s-au cam mărit şi da, uite, pentru că te-ai sacrificat şi ai adoptat fără probleme spiritul sărbătorilor, Moş Crăciun ţi-a adus în dar 10 kile-n plus, cu care nu te împaci foarte bine, aşa că preferi să le returnezi. În timp. În câteva luni. Ai termen pân' la Paşte, când o vei lua de la capăt.