Bărbierul din Sevilla

Am jucat acu' ceva timp Sally's salon şi Sally's spa. M-au fascinat pentru că erau aşa, colorate, şi-mi dădeau o stare de bine. Adică, pe bune acum, cine n-ar fi fericit să tundă, să vopsească şi să trebuiască să aleagă între măşti de faţă şi spumante de baie? Era meserie curată; puteam face ce voiam în micul meu imperiu şi da, mi se părea de-a dreptul superpufos.

Evident că n-am de gând să fac recenzia jocurilor pe care le-am jucat de-a lungul timpului. Departe de mine gândul. Faza e că am fost să mă tund. Nimic ieşit din comun, aş fi tentată să spun. Adică, nu e prima dată, nu aveam de gând să fac vreo schimbare majoră de genul mă rad în cap şi-mi tatuez o svastică pe chelie, nici măcar o schimbare de stil; doar o accentuare, atât. Ţinând cont de experienţele anterioare, am zis c-o să fie lejer. 15 minute şi gata. Gagica care mă tunde e rapidă, pricepe uşor şi nu mi-a luat niciodată cu vreun centimetru mai mult decât aş fi vrut. Aşa că m-am aventurat în minunata lume a coaforului.

Fac o paranteză: când aud de coafor, nu mă pot opri să nu mă gândesc la sarmale de nuntă şi coafuri din alea, de te îmbătrânesc subit cu douăzeci de ani, pentru simplul motiv că cică aşa trebuie să arăţi la nuntă, şi multe persoane se duc "la coafat" doar la ocazii din astea. Aşa că evit să spun că mă duc la coafor; prefer să spun că mă tund, punct.

Şi m-am dus eu, bun bazată că scap uşor, şi lejer, şi rapid. Când am intrat, să-mi stea pulsul şi altceva nimic. Pe bune dacă nu era exact ca-n joculeţele mele. Multe femei, multe. Mai mici, mai mari, mai pătrate sau mai rotunde. Ici-colo vreo 2 de "ei", veniţi pentru suport moral, cu feţe plictisite şi chinuite, cu un zâmbet forţat pe faţă, încercând să răspundă la întrebări de genul: ce nuanţă să aleg? Şaten sau şaten auriu? Crezi că e de ajuns de buclat, sau îi mai trebuie încă o buclişoară? Să-i spun să-mi mai pilească puţin unghia asta înainte de a o da cu ojă?

M-am scărpinat româneşte-n cap, mi s-a ridicat sprânceana şi cu lăbuţa pe inimă spun că m-a debusolat total imaginea de ansamblu. Într-o parte huţa voia sarmale şi nu era mulţumită de mărimea lor. Dincolo, vreo două cu pungi în cap, aşteptând să expire termenul, pentru a vedea noua vopsea. O tanti pe papuci, mergând în stil de schi, pentru că tocmai îi fusese terminată pedichiura, zumzet, zgomot, morfoteală. Imagine pe fast-forward. Parcă eram în stup. Zgomot de foarfece, ici-colo câte un foen, niscaiva pufuri de fixativ, frate, eram în raiul lor, şi-n iadul meu...

Mi s-a decalat programarea; nu ar fi fost mare problemă dacă asta n-ar fi adus cu sine mai mult zgomot. Şi lumea tot intra. Pe bune că au intrat mult mai mulţi decât au ieşit. Adică a ieşit un nene care voia să vândă ciocolată. În rest, parcă eram într-o gaură neagră. Tot intrau, dar de ieşit, canci! Mă-ntreb acum, oare au mai ieşit vreodată, sau veneau doar spre a se oferi drept jertfă zeului cosmeticii? Oare în spate, acolo unde dispăreau cele mai multe, era vreun altar, pe care le legau şi le sacrificau pentru a fi sâmbăta viitoare mai profitabilă, mai plină de programări, mai roditoare?

Frate, am zis că nu mă mai aventurez sâmbăta la tuns. E prea mult pentru neuronii mei. Aventura aventurilor. Ce sporturi extreme! Ce urcat pe munte, bunjee-jumping sau spălat de geamuri la zgârie-nori...Pui mici pe lângă femei multe, adunate la coafor. Unele erau atât de nervoase că mai au de făcut şi alte chestii după ce ies din mâinile coafezei, că la un moment dat mi-a fost teamă să nu se ia la bătaie. Ar fi fost un spectacol demn de văzut; da' nu ştiu dacă m-aş risca să văd una din asta. E posibil să fie mai mult sânge decât aş putea suporta.

Una peste alta, m-am tuns. Adică, am fost tunsă. Şi da, a fost una dintre experienţele extreme...