Aprobat de Asociaţia Medicilor Stomatologi

Prima chestie care mi-a fascinat copilăria a fost guma de mestecat. De obicei cu surprize, pentru că efectul era dublu: aveai "ceva dulce", başca surpriza cu care puteai face o groază de chestii: colecţie, schimb cu alte surprize, plătit pentru mici servicii gen "du şi mie sacoşa până sus"; cea mai tare colecţie îţi aducea respectul întregului cartier, şi era mişto tare să te umfli în pene, să mergi greu şi toată lumea să exclame admirativ "are toată colecţia de la Turbo!". Era un sentiment înălţător, şi-acum încă mai îmi dă o lacrimă în colţul ochiului stâng când îmi aduc aminte...

Da' guma! Guma în sine era mă-sa! În primele 5 minute era dulce, şi bună, şi aromată; fix după 5 minute se termina rezerva. Da' nu era nici o problemă, pentru că o mai mestecai încă multe ore, şi devenea din ce în ce mai cauciucată. Muşchi, frate, făceam; ce sală, ce antranament, dă din maxilar şi fortifică-te. Deja simţeam cum mi se întăresc muşchii de la picioare de atâta mestecat. Şi-n plus, puteai face şi baloane. Mega-baloane, care se spărgeau direct pe faţă, şi-apoi trebuia să dezlipeşti cu talent bucăţelele rămase, şi dă-i din nou mestecat. Cel mai naşpa era dacă se lipea în păr. Aia era crimă. Sau dacă se trezea vreunul să facă o glumă proastă, şi să-ţi îndese cu nerv o bucată considerabilă de gumă exact în creştet. Atunci nu mai aveai scăpare şi, de obicei, "tuns zero" scria pe faţa ta. Din acest motiv n-am lăsat niciodată un copil "înarmat" să se apropie prea mult de mine.

Între timp guma s-a modernizat. Cică e mai tare aia mentolată. Şi pe bune că e; da' nu ies baloane atât de faine. Câte un balonaş minuscul, care scoate un "poc" chinuit, şi cam atât. E o gumă tristă asta de acum.

Dar... şi aici vine un "dar" enorm, spuneam că e mentolată. E mentolată cu un scop bine definit. Pentru respiraţie proaspătă, după cum auzi peste tot. Pentru dinţi albi, pentru strălucire de cleştar, pentru senzaţie rece ca gheaţa şi, resubliniez, pentru respiraţie proaspătă. Asta înseamnă că, dacă ştii că ai probleme cu parfumul stomacal, iei frumos o gumă la 10 minute şi ai scăpat de probleme. Nu poţi mesteca gumă? Există mii şi milioane de bomboane la fel de mentolate, create tocmai în acest scop. Dacă ai uitat de ele, atunci poţi să ţii în buzunar tubul de pastă de dinţi; sau frunze de mentă; sau orice chestie menită să te "mentolizeze". Dacă nu pentru tine, măcar de dragul celorlaţi, care n-au de gând să moară gazaţi doar pentru că au avut proasta inspiraţie de a te saluta.

Şi mai e o chestie: dacă tot eşti certat cu respiraţia prospătă, măcar nu te băga în sufletul meu. Nu, frate, că eşti altruist şi vrei să-mparţi cu mine. Aşa că vii aproape, din ce în ce mai aproape, până când pot să simt şi ce-ai mâncat săptămâna trecută. Da' pe bune că nu vreau să facem schimb de suflete în aşa fel încât să fiu nevoie să simt prin papilele gustative cum respiri. Stai măcar doi metri mai în spate, şi comunică-mi de acolo chestia aia care nu mai suportă amânare.

Plus, şi aici e un plus şi mai mare: ai decis că nu mai poţi rezista până acasă şi e musai să mănânci jumătatea aia de ceapă. Ok, înţeleg, nu te poţi pune cu pofta omului, da' măcar nu mai vorbi dup-aia. Nu mai împrăştia parfumul suav de ceapă către toţi cei care n-au avut onoarea şi privilegiul de a face aceeaşi chestie. Şi dacă tot insişti să vorbeşti, uite, cadou de crăciun un pachet întreg de gumă pe care să-l mesteci fericit înainte de a te apuca de spus poveşti; nu trece total, da' atenuează parfumul şi-mi protejează cât de cât nările; şi creierul, pentru că deja văd cum miroşi, nu doar simt.

Şi-aşa am destui pitici pe creier; dacă-mi mai vii şi cu intenţia vădită de a-mi contamina ecosistemul, mi se ridică sprânceana, mi se face codiţa brad, mă transform; şi oricât de guru aş fi, nu pot decât să-ţi ofer candid o gumă. Chestie pe care n-aş fi făcut-o în copilărie, pentru că nu dădeai oricui un Turbo. Da' acu'... să fie gratis, dacă asta mă protejează pe mine.