Două extraverale înainte

Cică femeile sunt complicate. Ooo, da! Şi de neînţeles, uneori. Din nou, ooo da! Şi fac anumite chestii pe care nu le pricepi mereu, şi cuvintele pot avea o cu totul altă semnificaţie decât cea pe care o ştiai tu, şi că totul depinde de la femeie la femeie, de la minut la minut, de la dispoziţie la dispoziţie.

Câteva adevăruri sunt, în schimb, aproape general valabile. Câteva fraze pe care, dacă le-ai auzit, pregăteşte-te. E de rău. De rău, zic? Cred că nu m-am exprimat corect. E grav, e teribil, e de-a dreptul apocaliptic. Şi da, ştiu c-au mai spus-o şi alţii, da' cred că avertismentele n-au fost luate în serios. Semnele au fost ignorate, traducerile uitate, ba chiar s-a mers şi pe faza aia cu "nu, asta nu mi se poate întâmpla mie". Hmm... sigur? Să vedem...

Prima frază din top, cea cu care începe totul, pe care dacă o auzi mai bine fugi cât te ţin călcâiele e "trebuie să vorbim". Dacă ai auzit asta, eşti dead, over, kaput, конец. Nu, nu te lua după chestia care urmează, adică "nu e grav". Dacă nu era grav, nu trebuia să vorbiţi. Ar fi spus ce era de spus cu aceeaşi nonşalanţă cu care te-ar fi anunţat că trebuie cumpărată pâine. Dar aşa, dacă e programată o discuţie, înseamnă că a pritocit-o bine în prealabil; a gândit totul în profunzime, a ales locaţia, şi ora, şi culoarea săpunului asezonat la funie. Deci e grav.

Dacă trebuie să vorbim, trebuie în principiu să vorbească ea. Adică ea are ceva de spus, ea vrea să comunice ceva, ea are ceva de reglat. Pentru că stai şi te frămânţi în cele câteva ore (sau minute) dintre anunţ şi discuţie; cauţi printre toţi neuronii, da' tot nu găseşti nimic de zis; concluzia? Ea are ceva de zis. Şi nu, nu e de bine. Garantat.

"Nu e grav" poate însemna orice: de la vrea s-o terminaţi până la e însărcinată; de la se mută în Papua Noua Guinee până la e urmărită de recuperatori fără scrupule pentru că, înainte de a te cunoaşte, a avut legături strânse cu Cosa Nostra. Orice e posibil. Totul e posibil, mai bine zis. Deci nu, nu e grav, e cumplit de grav. Ia un Extraveral înainte; ba chiar două, pentru că sigur vei avea nevoie.

Următoarea faza e aia, în care te asigură că nu e vina ta. Da, ştiu, sună ca-n filmele americane, da' a fost adaptată şi la realitatea noastră. Deci, nu eşti tu de vină. Ei, nu! Clar e vina ta, altminteri n-ar fi simţit nevoia să aducă aminte de vina cui e. Şi chinuie-te să-ţi dai seama ce, când, unde, cum ai făcut pentru a atrage "discuţia"; în van, pentru că e posibil să fi făcut ceva, sau e posibil să nu fi făcut nimic. Nu vei şti niciodată.

Bineînţeles că există şi tandemul "stai liniştită, va fi bine". Aici intervine relativitatea. Liniştită eşti, pe motiv de două Extraverale; altminteri nu ştiu cu dacă ai mai fi mângâiat ţigara cu aceeaşi gingăşie. O să fie bine e cu şustă. Cum, când, cui? Astea rămân în aer.

Reluând. Dacă auzi faza cu discuţia, pregăteşte-te pentru ce-i mai rău. Şi, pentru a fi sinceră până la capăt, există şi posibilitatea ca discuţia în sine să sune grav la început, dar să fie vorba, de fapt, despre noua culoare a dormitorului, care nu a ieşit aşa cum trebuia şi va fi nevoie să redecoraţi; sau despre faptul că ai uitat să închizi geamul, s-a stârnit furtuna şi s-a spart vaza aia la care ţinea ca la ochii din cap, pentru că era moştenire de la străbunica. Şi se aplică toate frazele enumerate mai sus. Totul e posibil. Am zis doar, la început, că femeile sunt complicate.