Timpul a trecut, secretul a pierdut teren, prea puţin mai e folosit pentru că, de, lumea s-a maturizat şi a priceput - probabil - că dacă ai ceva de zis şi-ţi apare sau nu numărul de pe care suni e tot aia. Adică eu, una, prefer să-mi declar identitatea dacă am chef să fac morală cuiva; sau dacă am chef să aflu dacă mai trăieşte sau nu; sau dacă orice. Pentru că mi se pare corect să ştii cu cine vorbeşti.
Ei, da, nu, că vezi tu, că moda a revenit. E din nou în trend să dai telefoane secrete în miez de noapte; a, da, şi să taci, pentru că nu găseşti nimic inteligent de spus. Şi nu, nu mă stresează să fiu sunată şi să aud respiraţia de la capătul celălalt; ba chiar mă amuză teribil. Singurul meu regret e că nu mai există abonamentele alea cu minute limitate, astfel încât să "te agăţ" de fiecare dată când suni. Aia era meserie curată, pentru că ştiam că, la un moment dat, minutele se vor termina, şi nu se riscă nimeni să-şi mai încarce o cartelă doar pentru a respira în microfon.
Da' pe bune acu'... de ce te-ai ascunde sub masca anonimatului? Din punctul meu de vedere asta înseamnă lipsă de cojones; în traducere liberă, laşitate. Pentru că dacă ai chef să faci o glumă - destul de proastă, ce-i drept - şi să faci mişto la telefon de cineva, măcar vorbeşti. Da' nu, că apelurile pe care le primesc sunt tăcute. Dacă mi-ar fi sunat telefonul pe melodia aia de la "One missed call" probabil că aş fi intrat în panică; noroc că n-am tendinţe sinucigaşe în program. Revenind; dacă tot te plictiseşti, eşti în gaşcă şi ai şi câteva beri la bord, să spunem că-ţi găsesc o scuză pentru că vii cu replici expirate şi-un telefon anonim. Da' în momentul în care taci, care-i poanta? Deja e trist să te amuzi în singurătate de cât de "evil" ai putut fi...
Nu înţeleg rostul apelurilor anonime. Mi se ridică sprânceana, pentru că logica mea nu găseşte nici o logică în ele. Şi pentru că paranoia mea e deja binecunoscută, am făcut săpături; munci de Sisif şi da, plictiseală totală, şi-am aflat ce nici măcar Google-ul nu-ţi spune: că poţi afla numărul cu pricina. Greu şi dacă ştii persoanele potrivite, dar se poate. Bineînţeles că şi asta e cam pueril, dar ce nu face o femeie pentru a-şi satisface curiozitatea... Aşa că acum aştept c-un zâmbet secret întins pe toată figura telefoane la miez de noapte. Măcar să ne copilărim cu toţii, dacă la nivel adult nu se poate discuta.
criminala mica ce esti! adica vrei sa nu mai respire ala/aia si sa moara? :)) =))
RăspundețiȘtergere=)) la capatul celalalt e Chucki =))
RăspundețiȘtergereDupă o perioada te timp se va plictisi să te mai sune, am pățit și eu la fel. La început mă enervam pentru persoana respectivă nu vorbea dar apoi mi-am zis că e mai bine să las telefonul deschis și să îmi vad de treabă. Nici nu mă mai interesa dacă zice ceva și când închide.
RăspundețiȘtergereAhhh, ce ma seaca si pe mine apelurile cu private number! E ca un fel de onanie, sincer. Pai daca nu vrei sa stie cine esti, de ce mai suni?
RăspundețiȘtergereUn Craciun fericit, Cami! Sa ne recitim cu bine!
Noapte pune-l pe silent...probabil asta o sa il enerveze si mai tare pe " faimosul anonim ". Anyway, sportul acela de " prins " persoane la telefon ear ...pure fun..de-a drepul recomandabil minorilor pt dezvoltarea simturilor...care din ele, D-zeu cu mila, o fi unul pe acolo! :P
RăspundețiȘtergere@INTJ - hmmm...nu mi-a trecut asta prin cap; dar acum, dacă stau şi mă gândesc bine, n-ar fi o idee atât de rea=))))
RăspundețiȘtergere@Black Angel - crezi? e posibil? nu murise în ultima serie?=)))
RăspundețiȘtergere@Gmx - ţinând cont de faptul că ştiu despre cine-i vorba...nu ştiu dacă se va plictisi atât de curând:-??
RăspundețiȘtergere@teonegura - se pare că unora le place teribil sportul ăsta:))
RăspundețiȘtergereCrăciun fericit şi pentru tine:) Şi-un an pe cât de bun ţi-l doreşti:*
@bumblebee30 - l-aş pune, da'n mod sigur îl uit aşa:))
RăspundețiȘtergereagăţatul la telefon? pfooaai, şmecherie curată:)) trebuia să fii mai rapid decât gândul celuilalt;))
pe mine mă suna un copil și țipa la mine acum câteva luni... și pe bune că singura mea cunoștință care se poate încadra la categoria copil avea vreo 6 luni la momentul ăla..
RăspundețiȘtergerepoate sunt fanii? pe principiul "calling elvis.." :)))
oricum, eu cred că postul ăsta este o provocare pentru cel/cea care sună.. sau mi se pare? :-?
@Ioana - păi, aşa am şi eu gaşca de ardeleni care greşesc numărul; dar ei nu sună niciodată de pe secret:))
RăspundețiȘtergereîncă nu; mai tre' să lucrez la coafură; încă nu-mi stă bucla cum trebuie=)))
:-?? crezi? n-aş fi zis:)))
:))) ăsta mic suna cu număr privat. și era foarte supărat pe mine..
RăspundețiȘtergereînțeleg.. păi poate de-asta nu sună cu număr. că ăia de-l sunau pe Elvis îl lăsau :)))
așa aș zice. dar nu am toate datele, poate ai scris doar așa, ca fapt divers :D
@Ioana - :))cine ştie când i-ai fi stricat bicicleta:-??
RăspundețiȘtergeres-a speriat de coafura mea actuală?:P
poate:D
damn. acum că zici, am spart o minge acum ceva timp.. asta să fie?
RăspundețiȘtergerehmm... poate nu neapărat speriat, dar o avea vreo neliniște, ceva :)))
știam eu că e complexă treaba :D
@Ioana - clar asta e! there is no doubt about it=))))
RăspundețiȘtergerepăi, şi când m-oi rade-n cap, ce-o să mai facă?:-??
ohohoho...şi-ncă cum;)
păi.. garantat o să scape de neliniști. măcar știe o treabă, e o tunsoare mai ușor de citit :D
RăspundețiȘtergere:))) now I can let my imagination wander :))
@Ioana - :)) da' e bec de-a dreptul:)) de obicei te arzi:))))
RăspundețiȘtergereooo, da :D să mă anunţi până unde a ajuns:)))
e ok, are asta trecut în fișa postului, nu are cum să se plângă :D
RăspundețiȘtergeredacă o mai găsesc vreodată, are mult potențial povestea :)))
@Ioana - păi, dacă-i în fişa postului, nu-mi mai fac probleme:)))
RăspundețiȘtergeresă vedem ce-o să iasă...=))))))))
citez din matale: "poţi afla numărul cu pricina. Greu şi dacă ştii persoanele potrivite"
RăspundețiȘtergereparerea mea: nope, nu se poate (SIGUR SIGUR), poate... shi acest poate e un foarte poate, zic poate numai in cazul in care "persoanele potrivite" itzi sunt mama, tata, frate sau sora... ATAT!!!
@deus_pax - nu subestima niciodată resursele camelienilor:)))
RăspundețiȘtergerepoi am zis eu ca te subestimez??? unde??? eu doar pun ramashag pe planeta mea ca nu potzi, pentru ca... eh...cei care "pot" detin o arma cu doua taishuri, daq shtii atat de multe despre asta shtii exact la ce ma refer... (accidental shi eu shtiu cel putzin atat cat shtii shi tu despre...)
RăspundețiȘtergereP.S. - :P
@deus_pax - hai să spunem doar că ştiu cum să ţin arma ca să nu mă tai;))
RăspundețiȘtergereP.S. - :P