Reţete şi secrete

Să nu torcoşeşti paianjenul de perete, că cică aduce ghinion. Ba da, pocneşte-l de nu se vede, că ţi se iartă nu ştiu câte păcate. Nu trece pe sub scară, e ghinion curat. Ba nu, că vezi tu, că e posibil să pice scara, şi-atunci e mai mult accident decât ghinion. Nu te uita într-o oglindă spartă; ba nu, nu sparge oglinda. Ai grijă să nu-mi spargi farfuria, că e set complet. Ba da, sparge-o, că cioburile aduc noroc. Nu te spăla pe cap în zi de sărbătoare; ba da, spală-te de Sânziene, câ-ţi creşte părul frumos, şi des, şi sănătos. Mi-a tăiat o pisică neagră calea, clar îmi va merge rău; ba de fapt nu, că negrul e la modă, şi poate pisica aia voia doar să fie în trend.

Am auzit multe. Multe le-am crezut, pe toate am ales să le ignor cu bună ştiinţă, în timp. Tot ce s-a spus că nu trebuie făcut, am făcut şi n-am murit încă. Bine, nu prea trec pe roşu, mai ales dacă sunt maşini multe, eventual trei benzi; nu de alta, da' ăla nu mai poate fi numit ghinion; te cheamă Ambulanţă direct, chit că tu te încăpăţânezi să spui că te cheamă Cami.

Când eram mică erau două chestii peste care nu puteam trece nici cu ordinul procuraturii, pentru că veneau cu de la bunica citire: nu mănânci dulce înainte de masă pentru că-ţi piere pofta de mâncare şi nu bei apă-n timpul mesei pentru că te umfli şi, din nou, nu mai mănânci. Pe la 5 ani am reuşit să-mi impun punctul de vedere, şi a fost prima victorie repurtată în faţa ideilor preconcepute şi, într-un fel, a superstiţiilor. Mâncam ciocolată înainte de masă şi, ca să mă simt împlinită, mai rădeam şi câte o cană de apă. Evident că primeam ochiul ăla critic, dar deja era prea târziu; independenţa mea era pe cale să se contureze din ce în ce mai mult.

Le-am luat la rând pe toate, şi le-am desfiinţat tot pe rând. În timp. Cu minuţiozitate şi cu un soi de încăpăţânare specifică. Cruce pe lângă biserică? Păi, ajungeam să fac câte 5 cruci pe acelaşi traseu; deja era plicticos. Tăiat de pe listă. Zbătut de pleoapă - semn rău? Aşa, şi? Cât poate să se zbată? Las-o-n pace, dacă asta e plăcerea ei. Ieşit cu dreptul din casă? Hmm, hai cu stângul sau, şi mai bine, nu mai băga de seamă cu care picior ieşi; tot la aceeaşi destinaţie vei ajunge. Nu te întoarce din drum, c-o să-ţi meargă rău. Pe bune? Io-te că mă-ntorc şi de 5 ori, şi tot la fel o să fie. Nu mânca "de dulce"-n post. Sau ce? Cerurile se vor deschide şi catapeteasma bisericii se va rupe-n două? Nu fluiera în casă; ohooo, şi-ncă cum, mai ales dacă-s în dispoziţie bună. Nu deschide umbrela-n casă; pe asta am evitat-o, pentru simplul şi bunul motiv că nu folosesc umbrelă. Te uiţi la mâini, te vorbeşte de rău; n-are decât. Dacă mai mult nu poate... Te uiţi la ceas la fix, te iubeşte; poate că da, poate că nu, da' tre' să mă iubească mult de tot la câte "fixuri" am prins în ultimul timp. Nu lăsa cuţitul cu tăişul în sus, sau se lasă cu ceartă; dacă e să fie, apăi poţi să n-ai cuţit în casă şi tot se lasă cu scandal.

Şi câte nu mai sunt; şi câte n-a reuşit să creeze mintea mea, şi-apoi să le şteargă pe toate. Pân' la urmă, avea dreptate cine-a spus că de ce ţi-e frică, de aia nu scapi. Oricât de mult ai încerca să ţii linia dreaptă. O singură chestie n-am reuşit să înţeleg: faza cu dorinţele. Cică dacă le spui, clar nu se mai îndeplinesc. Dacă nici nu le gândeşti măcar, cică universul n-are de unde să ştie ce vrei. Da' dacă te gândeşti la ea prea mult, sigur nu mai iese, pentru că deja inversezi ordinea firească a lucrurilor. Asta m-a băgat în confuzie de tot. Pentru că, nu de alta, dar fiind sezonul dorinţelor, vreau şi eu să-mi pun o dorinţă; una singură, şi nu mai cer nimic niciodată. Care e sistemul?