Ce-ar fi să nu...

Pe lângă faptul că am stabilit deja că e musai să faci copii dacă aparţii tribului feminin, chit că vrei, chit că nu vrei; că eşti obligată prin apartenenţă să aduci micuţa rază de soare mai aproape de restul muritorilor; că nu există altă cale, că e imposibil să nu-ţi doreşti un orăcăitor prin preajmă; că e cel mai de preţ dar şi cea mai minune minunată; că eşti fără de inimă dacă nu te conformezi chestiei ăsteia; că eşti o bestie dacă te încăpăţânezi să spui nu; că ar trebui să existe o modalitate prin care să fii obligată să-ţi închiriezi uterul în folosul întregii omeniri şi pentru nobilul scop de a perpetua specia; că în mod sigur îţi va suna ceasul biologic şi te vei dezminte de ceea ce susţii acum; că nici în ruptul capului unii nu vor să priceapă că nu, nu vei fi mamă; mai există câteva detalii...

Există persoane care-şi doresc atât de tare un moştenitor încât, aflate în imposibilitatea de a-l avea în momentul de faţă, "însărcinează" alte femei în locul lor. Dacă vi s-a ridicat sprânceana, există o explicaţie: cunosc o persoană care a reuşit să convingă pe toată lumea că o alta e gravidă. Aha, sună ciudat, nu? Deci se petrece în felul următor: o întreabă non-stop ce mai face bebe, dacă s-a hotărât la nume, cum i-au ieşit analizele, dacă a aflat deja dacă e băiat sau fată, cam când trebuie să nască, dacă n-ar trebui să se îmbrace mai bine, să nu-i fie frig micuţului, mă rog, toate chestiile pe care le fac femeile când se află în prezenţa unei viitoare mândre mame. Ca să aflu după vreo săptămână că, de fapt, fata cu pricina n-are nici un moştenitor în plan, că e mai neînsărcinată decât nesarcina însăşi, că n-are nici o treabă, doar că e bătută constant la cap că i-ar sta bine în postura de mamă, şi că e aşa, o proiectare a unor dorinţe şi manii nesatisfăcute. Am rămas mască, am rămas fără replică, şi-n minte mi-a venit imaginea aia cu copii furaţi din prea multă dragoste...

Partea a doua e legată de actulele mame, care se încăpăţânează să te convingă că viaţa ta nu va mai fi la fel după ce ai propria floare, în propria grădină. Păi, cred şi eu că nu va mai fi la fel. 9 luni în care te transformi, şi-apoi pe puţin încă 18 în care-ţi faci nervi. Nu tu delilah, nu tu nopţi pierdute din propria iniţiativă, nu tu hai, nu tu vărsat de nervi în gura mare, că aude micuţul; fără ţigară, ca să dai dovadă că eşti părinte responsabil, fără băută din acelaşi motiv; ciocolata nu mai e doar pentru tine, televizorul la fel; comp? care comp, că trebuie micuţul să se culturalizeze; nu tu concedii relaxante, trusa de cosmetice la dublu, pentru că micuţul are nevoie de loţiune de plajă specială pentru copii, de balsam de buze special pentru copii, de şampon special pentru copii, şi uite aşa gentuţa ta cu minunăţii cosmetice devine specială pentru copii; asta dacă nu vrei să fii un fel de mama lui Eminem, şi să te caute cei de la protecţia copilului amabil pe la uşă.

Şi nu mă prind dacă deja-mamele încearcă să te convingă pentru că le place maxim statutul lor, sau pentru că sunt nervoase că tu poţi să faci toate chestiile interesante la care ele nu mai au acces. Un fel de "să moară şi capra vecinului". Ştiind că femeile sunt rele, mizez pe a doua variantă...

Partea a treia, alăptatul. Stai liniştit şi mesteci indiferent nişte covrigei, să zicem. Sau o felie de pizza. Sau orice. Ei, şi-atunci le pocneşte să povestească cum e să alăptezi, cât de minunat şi înălţător e sentimentul, cum nu poate fi egalat de nimic în lume. Să ne înţelegem, n-am nimic împotriva alăptatului, atât timp cât e păstrat departe de mine; mai ales dacă persoana care se manifestă nu-mi place în mod deosebit. Sincer acu', nu găsesc nimic fascinant la alăptat, nu mă atrage sub nici o formă, şi mi se ridică tot părul când văd femei care alăptează în public. Da, ştiu, normal că pot întoarce capul; da' fracţiunea aia de secundă cât neuronii mei sunt stigmatizaţi e de neîndurat. De ce e musai să faci asta în public? De ce nu te poţi gândi şi la retina mea? De ce nu-ţi iei biberonul după tine; pe bune acu', e mic, nu cântăreşte mult, şi ai putea evita multe victime...

Ei, în ordinea asta de idei, mă gândesc că e o conspiraţie la mijloc, împotriva celor care liniştiţi ca mine nu-şi doresc copii. Sau un microb în aer; sau în apă; sau pur şi simplu un microb cu care încearcă să te contamineze. Şi parcă mă văd în scurt timp fugind, cu rucsacul în spate şi cu bocancii durabili în picioare, de ceata de femei înarmate ADN în capsule; ascunzându-mă prin grote şi păduri, formând un nou Maquis din persoane care refuză să se lase însămânţate...