.

joi, 16 decembrie 2010

Call me Grinch

Mi se par deprimante colindele. În perioada asta a anului, adică. Poate pentru că-s prea multe pe centimetru pătrat. Intri într-un magazin, te ia în braţe un colind. Te urci în taxi, şoferul îţi zâmbeşte complice şi apasă play; colinde. Grupul ăla de puşti din faţă cântă cu entuziasm ghici ce! Vecinul de alături te loveşte frontal tot c-un colind, din interiorul sistemului nou achiziţionat. Ca să fie peisajul complet mai există şi boxele alea, strâns fixate de stâlpi, din care răsună fermecător acelaşi refren.

Pe bune acum, e de-a dreptul stresant. N-am nimic cu colindele în general, ba chiar îmi plac, atunci când am chef de ele. Da' zilele astea deja e bombardament de melodii tradiţionale. Şi da, sunt deprimante. Ca să fiu foarte Grinch aş reduce porţia de cântecele la o oră pe zi. Sau aş dota fiecare personaj care are chef de depresie la capsulă cu căşti proprii şi personale, astfel încât nivelul de crăciuneală să fie păstrat între limitele acceptate de neuronii mei.

În aceeaşi ordine de idei, mă mai chinuie ceva în perioada asta. Toată lumea e mai prietenoasă. Nu vorbeşti cu cineva tot anul şi, deodată, cam de pe 1 decembrie aşa, devine prietenos. Zâmbeşte, se bagă-n seamă, ba chiar se interesează acut de sănătatea ta, de cum îţi mai merge, de tot ceea ce ţine de tine şi doar de tine. Terminat anul, undeva după 5-6 ianuarie, relaţiile redevin cum erau; inexistente. Păi, dacă nu vreau să fraternizez cu tine, nu vreau s-o fac constant. Nu apreciez explozia aia de bunătate, prietenie, interes subit, încadrată calendaristic. Şi dacă nu ne băgăm în seamă e pentru că nu vreau eu, nu pentru că mă ţine o aţă. Şi dacă e Crăciun, nu mi se schimbă dispoziţia interioară, şi nu simt impulsul de a te cunoaşte mai bine, şi nu, nu apreciez amiciţia spontană în spiritul sărbătorilor. Da' ai cu cine? Nici vorbă. Toţi sunt setaţi pe "să fim mai buni" pentru că se termină anul.

Urmează faza aia cu căciuliţe roşii şi pulovăraşe cu renişori. Da, sunt drăguţe, n-am ce zice, da' e invazie totală. Acu' ştiu cum s-au simţit dacii invadaţi de către romani. Oriunde ai întoarce capul, tre' să fie ceva, orice, tradiţional. Grupuri de Moşi Crăciuni care mi se par de-a dreptul spooky apărând aşa, din senin, cu câte un zâmbet psihopat lipit de faţă; câte un copil prins între cei câţiva brazi de vânzare din spatele blocului (ei, asta-i amuzant, da' n-aş vrea să fiu în locul lui); câini fugind speriaţi, cu coada între picioare, pentru că ai picat zgomotos şi ţi-au explodat sticlele de şampanie; a, da, şi replica aia care-mi afectează ficaţii: "măcar de Crăciun să ningă. Parcă nu e Crăciun fără zăpadă". Păi, fă, frate, cerere, să ningă doar pe aleea ta; sau ia zăpadă artificială; în caz de nu găseşti, există mereu înlocuitori care să te facă să crezi că a nins. De ce trebuie să sufăr eu şi toată populaţia care se zburleşte la ideea de ninsoare pentru că unii au chef de "white Christmas"?

Da, ştiu, semăn cu Grinch. Nu-i nici o noutate.

Dar există şi chestii care-mi plac teribil: cadourile. Ador să umblu după cadouri. Să trec din magazin în magazin, în căutarea ăluia perfect. Să stau în cumpănă, să mă gândesc, să fac faza aia, cu două chestii aproape identice şi să nu ştiu pe care s-o aleg. Să ţin minte unde am văzut ce, să mă-nvârt de trei ori într-un loc şi apoi să decid că nu asta vreau să cumpăr. Să bunghesc cadoul ăla special, să stau cu gândul la el cât mai fac o dată ocolul oraşului, să gândesc cum i-ar sta, cum ar bate din pălmiţe dacă l-ar vedea, să-l privesc cu ochi critic şi să nu-i găsesc nici un cusur, să cer să fie împachetat, să-i văd fundiţa; să stau cu gândul la el până la momentul cadorisirii, să apară fazele alea cu "dacă nu-i place?" cu toate că ştiu sută-n mie că aşa ceva e imposibil, să-mi imaginez cât de mari va face ochii şi-n câte secunde va barbariza ambalajul, waaa, ăsta-i raiul. Asta-mi place.

Şi-mi mai plăcea ceva. Sentimentul ăla călduţ din Ajun, cu miros de beteală şi portocale.

Poate că e prea dimineaţă, prea devreme, prea mult 2010. Dar cu siguranţă sunt mult prea multe colinde :l

18 comentarii:

  1. eu urasc cadourile ... sa fiu obligat sa le fac si sa primesc ... mai ales atunci cand "asa trebuie". fac si eu cadouri, da' deobicei in zile aiurea din an ... cand se nimereste sau cand ma apuca. cat despre primit, daca tot nu pot scapa, macar sa fie ceva cat mai simplu si totusi personal ... chiar si un email care contine un text personalizat e (imho) de preferat in locul nush-carui-cadou-scump.

    da' as mai nuanta putin la partea cu "oamenii isi amintesc brusc cu ocazia sarbatorilor" ... pentru ca, desi pastrez contactul si in timpul anului, de sarbatori e totusi acel moment cand conteaza. adica d.p.m.d.v. e important restu' ... da' stiu ca marea majoritate a oamenilor nu sunt ca mine si ca pentru ei conteaza foarte mult acea urare de sarbatori ... si, de dragul lor, fac si asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. @INTJ - cred că trebuia să precizez că există anumite persoane pentru care ador să caut cadouri:))

    adică "aşa trebuie" nu ţine nici la mine. şi, pentru că nu ţine, nu practic. cadourile se fac din plăcere (părerea mea), aşa că le caut şi le fac doar aşa;))

    RăspundețiȘtergere
  3. păi din descrierea asta, nu ești un Grinch adevărat. cel mult Grinch - post meeting Cindy Lou Who :D

    tocmai auzeam niște fluiere. m-am gândit că e televizorul. oare cine face oare greva acum.. dar stai așa.. că parcă se aud prea de aproape, e ceva dubios! și da, ai ghicit: erau niște unii cu capra, ursu' și alte animale care se plimbă printre blocuri în acest minunat sezon. preferam o grevă, la aia putea să sting televizorul :((

    pe mine mă exasperează și momentul mesajelor și urărilor. primesc urări de la oameni pe care deja i-am șters din agendă!! de ce?! serios te-ai gândit tu la mine? sau mi-ai dat mesaj o dată cu toată agenda? și te aștepți cumva la un răspuns? ntz, not gonna happen :D

    aaa și dacă nu îl știi deja, recomand: The Big Bang Theory, sezonul 2, episodul 11: The Bath Item Gift Hypothesis :D

    RăspundețiȘtergere
  4. ...oricum si eu ma simt ca un mic Grinch ... deja prea multe colinde pe metru' patrat si prea multe replici (comerciale) : " hai sa fim buni , macar acum de sfintele sarbatori..." .... ahaaa ca restu anului ce faci? ...:)))
    in rest e ok ... :D

    Ca de la un Grinch la altul .... sarbatori fericite si linistite ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place zapada,pentru ca-mi place zapada,daca natural ar fi fost sa ninga in Iulie si Craciunul sa ramana in Decembrie,tot mi-ar fi placut Craciunul,asa fara zapada si tot as fi iubit zapada.
    Nu-mi plac cadourile si am o presimtire sumbra,ca nu cumva s-ajunga colindele, ca manelele,la cat de des se aud.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Ioana - hmm...semiGrinch, merge?:D

    eu încă n-am văzut colindători în carne şi oase anul ăsta:D

    aa, asta e poveste veche:)) după cum spuneam, toţi vor să fie mai buni în perioada asta, şi mai prietenoşi:-??

    păi, nu-l ştiu:) cred c-o să-ncep şi eu să mă uit la el; prea l-am auzit recomandat de multă lume:P

    RăspundețiȘtergere
  7. @Toma Marius - ştiu; parcă s-a trezit toată lumea să facă reclamă la coca-cola:-??

    "Grinch-eşte" îţi urez la fel;)

    RăspundețiȘtergere
  8. @Fetita Junglei13 - zăpada îmi place la televizor şi de dincolo de geam, în condiţiile în care n-ar trebui să mai şi ies din casă din când în când:(

    dar cadourile...astea-s nebunie curată:P îmi plac teribil:D

    RăspundețiȘtergere
  9. să zicem :)) deși asta cu cadourile e un minus mare pentru un Grinch :D

    la mine au fost primii. dacă nu se pun ăia din autobuz. și eu nu îi pun.

    păi să fie. dar nu pe banii mei :))

    păi trebuie. eu îl recomand tuturor. e în top 5 seriale all time :D

    RăspundețiȘtergere
  10. @Ioana - dacă e minus, atunci asta e! da' eu la făcut cadouri nu renunţ:P

    se mai practică încă faza cu colindul în autobuz?:-??

    păi, nu pe bani, pe nervi:)))

    :-?? când o să mă reapuc de seriale:P

    RăspundețiȘtergere
  11. nici nu aș vrea! lumea are nevoie de oameni care iubesc cadourile :D

    da... și e din ce în ce mai rău. nici măcar nu mai depun un minim efort.

    mai rău!

    eu aștept un review atunci :D

    ps: și eu zic că snow rules!! mă pregătesc pentru niște pedalat prin zăpadă mâine, abia aștept :D

    RăspundețiȘtergere
  12. @Ioana - mulţi le iubim, puţini recunoaştem:D

    :)) ehei, pe vremea mea era cu chin şi program artistic=))))

    dacă vor reuşi să-mi întindă nervii atât de tare, indubitabil:)))

    :-l zăpada e rece şi udă:-l

    RăspundețiȘtergere
  13. hmm.. acum depinde din ce poziție le iubim.. giver sau receiver? :P

    și eu țin minte la fel, dar se pare că sunt vremuri de mult apuse :))))

    perfectă adică, nu?? :D

    RăspundețiȘtergere
  14. @Ioana - şi, şi:P giver - pentru zâmbetul ăla încântat, receiver - pentru cadou şi pentru gând:P

    îmbătrânim se pare:)))

    ăăă...nu:(((

    RăspundețiȘtergere
  15. :))
    nu am NICI O COLINDĂ în calculator!!! NU ASCULT COLINDE, decât pe cele cântate de copii la ușă, de crăciun.
    nu ascult colinde cântate de hrușcă! îmi place grozav de mult Hrușcă, dar nu colinde. și mor de nervi că oamenii își amintesc de el numai în luna decembrie.
    hai să-ți spun ce ascult eu: RockFM și mai un post din "junglă", WYLFM :))
    mă enerveayă că în fiecare an zăpada îi ia prin surprindere pe cei din conducere... :)) ... frate, cum dracu să te ia prin surprindere iarna în luna noiembrie, octombrie???? așteptai cumva să vină vara???? tocmaia trecut!!!

    mai sunt... mi le amintesc și revin.

    :)
    CU DRAG,
    .

    RăspundețiȘtergere
  16. @iculici - :)) păi, nici eu n-am colinde-n comp:P

    ascult "muzica mea", în funcţie de chef şi stare şi timp; de obicei, melodii pe repeat:)) dar, în nici un caz, colinde=)))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  17. :))
    aaaaaaha ... facem un club :))
    clubul celor fără colinde :P

    :)

    RăspundețiȘtergere
  18. @iculici - păi, să facem, zic:P pe când începem campania de promovare?:P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger