My way

Până acu' vreo două zile am tot aşteptat să se schimbe anul. Să treacă 2010, să se transforme-n 2011, să-nceapă o "nouă eră". Am încercat aceeaşi senzaţie pe care o am încă din copilărie: dacă se schimbă anul treci aşa, o graniţă invizibilă. Totul se transformă, o dată cu cifra din calendar. Şi, la fel ca-n copilărie, am realizat că nu e tocmai aşa.

Adică, în secunda în care treci dintr-un an în altul nu se-nvârtesc planetele mai repede; nu se-ntâmplă reacţii chimice ciudate şi de neoprit; poate se mai închide vreun trigon regal, poate îţi creşte puţin pulsul, da' asta-i tot. Ce a fost la 23.59 va fi şi la 00.01. Ba chiar şi la 00.02. Nu există linia aia pe care mi-o imaginez în fiecare an; lucrurile bune nu devin mai bune, nici alea rele mai puţin rele. Pui punct unui an, treci în altul, da' schimbările nu apar în secunda imediat următoare; dacă e să apară, apar în timp.

Am vrut să vină 2011. Era ceva gen ideal. Ieri m-a pocnit că, de fapt, singurul lucru cert o dată cu "schimbarea" e că mai trece un an; că mai îmbătrânesc c-un an; că şi vineri, şi sâmbătă tot eu sunt. Că tot tămbălăul ăsta în jurul noului an e doar ca să fie. Un alt motiv pentru a nu te simţi vinovat că mai încingi încă un chef.

Urările de bine? Da, sunt faine. Da' ce-ar fi dacă ar fi făcute în fiecare zi? Poate chiar s-ar îndeplini. Dorinţele de Anul Nou? Faine şi ele. Da' ar da mai multe roade dacă le-ai dori constant. Hotărârile de genul "de la 1 ianuarie"? Sublime; dacă ai începe să te ţii de ele încă de pe 31 decembrie. Bilanţul de sfârşit de an? Amuzant, da' total inutil; ai făcut ce-ai făcut, ai fost cine ai fost. Faptul că reiei anul nu înseamnă că şi poţi schimba ceva.

În fiecare an am făcut faza cu dorinţa; a mers pentru ceva timp. Când a fost să moară peştişorul de aur, a crăpat fără să se uite că mai are câte ceva de făcut. Vâsc în casă? Din plin. Aranjamente întregi, organizate artistic şi estetic. Lenjerie roşie? Am încercat toate culorile, şi n-a fost mare diferenţă. Singura constantă a fost mahmureala de pe 1; şi senzaţia că toţi dorm în ziua cu pricina.

Bilanţ 2010... Are vreun rost? Pe bune că l-aş face dacă aş şti că mâine, în 2011 fiind, 2010 s-a terminat. Adică, punctul ăla e pus final; nu mai există nici măcar fantoma lui. Dead, over, kaput, конец. Da' n-are cum, aşa că degeaba mi-aş bate căpuşorul meu blond cu chestia asta.

Şi da, am înţeles, pentru a-X-a oară, că e vorba doar de o foaie ruptă; de-un nou calendar, nu de "o nouă eră". Mâine nu voi străluci ciudat, nu voi fi mai puţin critică şi mai mult umană, nu voi avea puteri noi gen teleportare sau ultra speed; n-o să am o nouă viziune asupra vieţii, nu îmi voi schimba radical viaţa călugărindu-mă, n-o să-ncep să ador omenirea şi copiii; n-or să-mi placă oameni care azi nu-mi plăceau, şi n-o să-ncetez să-i iubesc pe cei pe care-i iubesc deja; n-o să gândesc altfel, n-o să scriu altfel, n-o să simt altfel. Şi nici nu-mi doresc vreuna dintre variantele de mai sus.

În încheiere, pentru că la capitolul "urări" stau mai prost, zic atât: un an aşa cum vi-l doriţi, vouă, celor care mă suportaţi.



P.S. - Bonus, pentru că nu putea lipsi, încă o melodie. Una care mă face mereu să merg cu capul sus. În care mă simt de fiecare dată. Aşa, ca de sfârşit/început de an... Ca de la Vărsător la restul lumii:))