În spatele măştii

Mi-a plăcut Madonna de când mă ştiu. Încă de pe vremea când frate-miu se uita la videoclipul ăla, cu sfântul care plânge. Am aflat mai târziu cum se cheamă piesa şi cine o cântă. De-abia când am început să nu mai gândesc în ou. Dar mi-a plăcut, şi-mi place încă. Da' cică a fost femeie "de moravuri uşoare". Aşa, şi? N-o să am niciodată ocazia să stau cu ea la o şuetă în faţa unei cafele; de ce mi-ar păsa ce face-n dormitor? Îmi place cum cântă; îmi plac videoclipurile ei şi da, îmi place cum arată. Da' vezi tu, că cică are operaţii estetice. Aşa, şi? Mi-a golit mie cardul pentru operaţiile alea? Nu. Trage la sală de rupe? Se pare că da. Îmi place Madonna pentru ceea ce a făcut în muzică, pentru cele câteva chestii pe care le-a făcut din proprie iniţiativă, îmi place pentru că are cojones. Şi-mi place artistul, indiferent de cum arată dimineaţa, trezită din somn, probabil bufnită şi nefuncţionabilă până la prima cană de cafea. Repet. Nu stau cu ea în casă, mai mult decât s-o apreciez ca muzică, n-am de ce.

Îmi place Freddy Mercury. Nu, nu pentru că era gay, ci pentru că nu pot să ascult Queen fără să mi se ridice părul. Unora nu le place Freddy Mercury pentru că era gay. Aşa, şi? În momentul în care murea, de-abia învăţai să citeşti. Cu ce te afectează ce făcea el cu viaţa proprie şi personală, atât timp cât de piatră să fii şi nu ştiu dacă poţi asculta "Love of my life" (de exemplu) fără să te ia măcar un fior.

De la ce a pornit toată chestia? Am auzit ieri următoarea frază: "Îmi plăcea Boyzone; asta până am aflat că ăla era gay". Invariabil, sprânceana mi s-a ridicat. Adică, să-nţeleg. Îţi plăcea o formaţie; pentru că da, erau frumuşei băieţii, îţi plăcea cum cântau, dar totul s-a schimbat total şi iremediabil când ai aflat că unul dintre ei e gay. Cum o fi faza asta? Adică, după ce ai aflat asta, ce s-a întâmplat? Deja arătau şi cântau altfel, sau cum? Aveau aşa, alte voci înainte, şi după gata, kaput? Pentru că unul dintre ei e gay, nu mai au aceleaşi voci?

Pe bune că nu înţeleg faza asta. Dacă-ţi place muzica cuiva, sau felul în care joacă în filme, sau modul în care scrie, îţi place indiferent de ce fel de om e în intimitate. Pentru că da, cel mai probabil, nu vei ajunge să-l cunoşti niciodată în intimitate. Şi-atunci, cu ce te afectează? De ce să desconsideri un om, pentru o chestie care n-are nici o legătură cu tine?

Eu ştiu una şi bună. Nu-mi place Jack Nicholson. Ca om, adică, în măsura în care n-am avut ocazia să stau cu el la masă. Mi se pare misogin, răutăcios şi foarte plin de el. Asta nu mă face însă să nu-l apreciez până-n pânzele albe ca actor, şi să spun chapeau! Nu-i ocolesc filmele, pentru că mi se pare genial ca actor, indiferent de ce părere mi-am creat despre el ca om. Nu-mi place Falco; cam din aceleaşi motive. Asta nu înseamnă că nu-i ascult muzica cu plăcere, şi nu-i recunosc valoarea muzicală. Ba chiar piesele lui mi se par mult prea tari. Nichita a fost un beţiv. Da' asta nu înseamnă că nu-mi plac versurile lui. Michael Jackson a avut ţâşpe operaţii estetice; da' ce videoclipuri, frate! Cei de la Rammstein sunt cam neonazi, da' ce muzică...

De ce nu se poate să separăm persoana privată de ceea ce face în mod public? Adică, de ce trebuie să ne legăm de faptul că n-are un picior, dacă pictează excepţional? Ce legătură e între una şi cealaltă? Pentru că de la asta am pornit, nu cred că faptul că eşti gay înseamnă că nu cânţi la fel de bine ca înainte, când lumea nu ştia; sau că, dacă ai cu o tăietură în plus, nu faci show-ul de milioane. Şi da, cred într-o lume în care aparenţele nu vor mai conta, şi fiecare va şti să aprecieze ce-i de apreciat; da' cred că iar vreau prea mult, într-un timp mult prea scurt, de la nişte oameni care deja s-au format. Pe care nu ştiu dacă mai ai cum să-i schimbi...



P.S. - Ascult-o bine. O ştii; o simţi...