A lady never kisses and tells

Nu-mi plac persoanele cu gura mare. Nu, nu cu gura mare din punct de vedere fizic. Aici e doar o chestie de gusturi, de cum se încadrează gura aia pe întreaga fizionomie, bla, bla, bla. Mă refer însă la persoanele cu gura mare dintr-un unghi mai... "psihic", să-i spunem. Da' ce zic eu că nu-mi plac? Mă calcă pe ficaţi de-a dreptul; îmi trezesc impulsuri sălbatice şi fioroase, ba chiar şi premoniţii macabre.

Să mă explic. Nu mă refer la persoanele care vor să-şi impună punctul de vedere, şi mai au şi dreptate pe deasupra. Departe de mine gândul. Nici măcar la alea de vorbesc mult fără să spună nimic, pentru că uneori chiar simţi nevoia să "verşi" cuvinte. Nee...mă gândesc la o subcategorie a persoanelor cu gura mare. Alea de au mâncărimi la limbă şi nu se pot abţine să nu-ţi scoată ochii sau să-ţi tortureze neuronii cu informaţii de care prea puţin îţi pasă.

Şi se face în felul următor: se ia o persoană din asta şi se lasă dezlegată prin lume.
Ai găsit cel mai şmecher loc de muncă cu putinţă? Repede, tre' să afle toată lumea. Mail-ul e pregătit, stătea în schiţe, în ideea în care venea ziua cea măreaţă. Aşa că dă-i frumuşel "send" către toţi cunoscuţii. Nu de alta, da' chiar dacă nu mai ştiu nimic de tine de luni bune, de ce să nu afle şi ei ce winner eşti tu şi ce loseri sunt ei?
Ai câştigat potul ăl mare la loto? Fuga, la televiziune, radio, ziare, dă de veste, trage-te-n poză, ba chiar mai pune şi-un mesaj din ăla, încărcat de sentiment, despre cum o să faci tu baie-n bancnote diseară. Nu vrea ziarul să te publice? Nu-i nimic! Există Twitter!
Te-ai împiedicat de-un stâlp? Era să te lovească drept în freză cometa? Ai salvat peştele de la înec? Nu, nu e de ajuns să le spui doar celor cu care schimbi mai mult de două cuvinte; păi, ce farmec ar mai avea? Tre' să ştie toată lumea. Vecinu', nepotu' de frate a lu' soacra cumnatei vărului de-al doilea a lu' bunicu', ba chiar şi ăia de distribuie pliante publicitare. Altminteri, ai trăit degeaba.

Şi, dacă ar fi doar asta, să zicem că ar fi cât de cât... amuzant. Da' nu, că vezi tu, că "gură-bogată" simte nevoia de a spune tot, tot, tot. Ce a mâncat aseară, de ce n-a putut da curs unei invitaţii, ba chiar şi ce poziţie va adopta în seara asta în pat.

Stau eu şi mă gândesc aşa: chiar nu mai există chestii care să fie cât de cât private? E o adevărată satisfacţie să subliniezi cu marker-ul şi să mai pui şi neoane? Chiar e necesar să scoţi ochii tuturor cu "ce ai făcut" sau "pe cine ai făcut"?

"A lady never kisses and tells", ştiam eu, şi-i chestie aplicabilă pentru ambele sexe. Bineînţeles că aici depinde şi de gradul de domnie pe care-l ai din dotare. Dacă faci parte din categoria persoanelor cu gura mare, atunci e admirabil, dar lipseşte cu desăvârşire. Dovadă stă faptul că, o dată la 10 cuvinte, simţi nevoia imperioasă de a sublinia o anumită chestie. Şi pe bune că devine plicticos la un moment dat. Deja trec peste ficaţii striviţi iniţial şi mă pocneşte căscatul. Pentru că nu totul se reduce la cuvinte aruncate-n cele 4 zări. Sunt şi alea bune, da' cu măsură.

Revenind. Mă stresează persoanele cu gura mare. Pentru că nu ştii niciodată dacă ceea ce-i spui între patru ochi nu va deveni aventura lor de mâine, medalia pe care şi-o vor trânti ostentativ în piept, lauda proprie şi personală pentru că, de, le-au cam murit lăudătorii...