Puzzle

Cred că am vreo 15 începuturi de romane. Romane pentru că, atunci când eram mică, mi se părea fascinant să scrii romane. De orice fel. Despre orice. N-am început niciodată ceva prea departe de mine.

N-am terminat nici unul, deci mi se pare fascinant în continuare. Vreo 15 începuturi. Primele rânduri, prima idee, ciorne. Doar gândul că ar putea, cândva, peste mult timp, rândurile alea două să poarte denumirea de ”roman” și să fie mai mult de două rânduri. Mai mult ca sigur, niciodată. Disciplina scrisului nu-i de mine. Dar mai multe începuturi puse cap la cap, ar putea rezolva întregul.

Îmi plac începuturile, nu sfârșiturile. Partea dintre, curge de la sine. Începutul e ăla care-mi creează continuarea. Povestea fără sfârșit însă, a scris-o altcineva, înaintea mea. Și ideea unui sfârșit mă îngrozește. Așa că scriu începuturi. Continuări. Fraze după fraze, un pas în fața celuilalt, fă stânga când vezi peretele și evită fundătura. Continuă.

Și-mi tot repet că voi scrie povestea aia până la urmă. Când vor veni toate cuvintele odată. Sau când nu vor mai vrea să se mai oprească. Până atunci, adun bucăți. Puzzle. Pentru cine are răbdare să priceapă.

Pân` la următoarele cuvinte, la bună vedere!