Se scutură din salcâmi

Mirosul de cafea prospăt râșnită. Râșniță veche, cu care mărunțeai cafeaua și zahărul, dar mai ales cafeaua, pe vremea în care cafeaua o cumpărai boabe și eu nu beam cafea. Țineam butonul apăsat, zgomotul de boabe strivite, luam degetul de pe buton, scoteam capacul și-mi băgam nasul în cupă. Nas de cafea. Amețeală plăcută, și-aș fi stat acolo toată ziua.

Mirosul de pâine proaspătă. Să locuiești nu într-o brutărie, ci lângă o brutărie. Când bate vântul, să miroasă a pâine de-abia scoasă din cuptor, miros cald și aburind. Și pâinea fierbinte ruptă, nu tăiată.

Să tai frunze la câini e doar o expresie, dar am încercat. Nu e nici pe departe la fel de antrenant pe cât se spune. Dar mirosul verde îți intră-n piele. La fel ca izul de măsline verzi și iodul din nuci. Și vinul roșu care-ți rămâne pe buze și-ai buzele mai roșii și zâmbești timid, pentru că vinu-i roșu și vinu-i bun și te dezmiardă, și-ncă un pahar aduce cu el povești și ție-ți plac poveștile.

Diminețile nu mai miros a cafea proapăt râșnită. Miros a cafea proaspăt făcută și-a primăvară târzie și-a flori amare care nu sunt verzi și dacă iei un mugur de liliac și-l strivești între dinți e amar dar e o amăreală plăcută și gustul și mirosul sunt ca o cafea neagră. Mare și fierbinte și amară. Pentru dimineți cu parfum cald și nopți cu ploi de petale.

Pân` la următoarea magie, la bună vedere!