Cum ar fi - p.2

Cum ar fi să vrei să te duci să-ți iei țigări într-o seară, să deschizi poarta și să pui un picior afară din curte? Întuneric de noapte, becurile pâlpâind straniu, nimeni pe stradă. Strada lungă. Și-n capăt de stradă o monstruozitate de câine. Nu urât. Habar n-am cum arată fața lui. Da` cât un vițel. Mă, mare, mare de tot. Și becurile alea nu ajută deloc, că pâlpâie din ce în ce mai straniu, și câinele nu dă nici un semn c-ar vrea să părăsească colțul străzii. Și-ar trebui să treci pe lângă el ca să ajungi la țigările multdorite, da` între a fuma relaxat și viziunea unei decapitări totale bagă, Camelia, piciorul la loc în curte, și fă-te că n-ai nici un chef să fumezi, și mulțumește-te cu cele două pe care le mai ai, că strada-i lungă, noaptea - noapte și câinele - păzitor al integrității plămânilor tăi.

Și cum ar fi să te urci în taxi, bun bazată că taximetriștii conduc bine și poate și prudent dar, în goana aceea, taximetristul s-o calce mai mult decât prevede legea, și să ai impresia că ai ajuns într-un avion de teste. Fața deja în spate, adânc lipită de spătarul scaunului, și tu arătând ca un shar pei fixat în fața ventilatorului. Și când ajungi la destinație să-ți spui că nu te mai urci cu șoferul ăla, dar să uiți să-i iei indicativul și, peste ceva timp, să dai tot peste el?

Sau, cea mai obsedantă, cum ar fi să te trezești c-o melodie în cap, după ce-ai visat-o toată noaptea, să te obsedeze, da` să nu mai știi cum o cheamă, și s-o cauți înnebunit pe tot netul? Și să te mai obsedeze câteva zile după, pentru că o obsesie nu-i obsesivă dacă durează mai puțin.

Ar fi mirobolant și total adevărat...

Pân` la următoarele aventuri, la bună vedere!