Cum ar fi

Cum ar fi să dormi adânc, cald sub pătură, vise buluc și, deodată, să sune insistent la poartă? Și cum ar fi să te faci că nu auzi, da` să insiste și să te gândești că poate arde undeva, că altfel n-ar insista în halul ăla, să te târăști din pat până la sus-numita poartă, să-ți dezvolți veleitățile sportive pentru că încă-i iarnă și încă-i zăpadă și n-ai chef să rămâi c-un dinte-nfipt în gheață și când reușești să deschizi să afli că-i tanti poștărița cu un plic pentru vecinu`?

Da` cum ar fi să ajungi acasă după o lungă zi de muncă, să fie nu tocmai frig dar clar întuneric, să aluneci din toate încheieturile chit că ai bocanci cică special pentru munte cu zăpadă, să bagi cheia-n poartă, să deschizi poarta și de fapt să realizezi că n-ai deschis-o, pentru că din cauză de îngheț-dezgheț poarta are înveliș protector de gheață groasă, și tre` să tragi de ea cu putere și evident că nu merge, așa că tre` să sapi cu cheia și cu răbdare șanț în învelișul respectiv pentru a elibera poarta și a reuși, finalmente, să intri pe vastul tău domeniu?

Și cum ar mai fi să crezi c-ai scăpat de bucata aia malefică de gheață din fața camerei, pentru că a început să se dezghețe și miroase a primăvară și chiar nu-și mai are rostul acolo dar, în loc să dispară total, își dublează și lățimea și grosimea pentru că n-ai reușit să cazi deloc datorită ei, și ea e o bucată cu ambiție și și-a pus în gând ca anul ăsta să facă cunoștință cu fundul tău, sau măcar cu un cot, și să mergi pe ea cu grijă și atenție, pentru că ambiția ei se bate cu ambiția ta de a nu socializa?

Ar fi mirobolant și total adevărat...

Pân` la următoarele aventuri, la bună vedere!