Poate

Știu că n-am cele mai perfecte unghii posibile. Și știu că unii ar spune că-s ciudate, pentru că-s mici și date cu ojă doar la degetele mari. Nu așa-și poartă fetele unghiile vopsite. Dar mie-mi plac mâinile mele. Îmi plac pentru că au degete lungi, chiar dacă au unghii de copil, și pentru că știu ce inele să pun pe ele, și pentru că le dau cu cremă de fiecare dată când am ocazia.

Și știu că n-am păr perfect, pentru că-s blondă undercover. De prea mulți ani ca să mai țin minte cum arată culoarea de sub undercover. Și poate că nuanța mea naturală ar prinde mai bine unele persoane, dar e negrul cel care mă prinde pe mine. Chit că nu-i negru perfect, și după două săptămâni începe să mă trădeze, și poate-i prea fin sau prea negru, da` e negrul care mă caracterizează.

Și poate linia vieții e lungă, și alambicată, și cică ar fi și ceva cumpene pe acolo, dar eu nu știu să citesc în palmă. Și-oricum ar aduce ghinion să-ți citești singur în palmă, pentru că stai cu destinul în mână dar, oricât de bine l-ai cunoaște, tot te poate surprinde uneori.

Și poate uneori mă prind mai greu, sau nu în fracțiunea de secundă în care ar trebui, dar un restart rapid rezolvă problema. Uneori. Și poate e din cauză de început de săptămână, sau de început de primăvară, sau toate la un loc, sau nimic deosebit...

Pân` la următoarele rânduri, la bună vedere!