Locul unde telefoanele erau interzise

Mă, eu aș interzice telefonul mobil la muncă. Pe bune. De tot. Cu din alea, n-ai voie cu el deschis în timpul programului. Poate doar în pauză, da` și acolo încă mă mai gândesc...
Vrei să trișezi? Biiinee... Măsuri de urgență: percheziție totală, lăsat telefonul la intrare, dispozitive din alea de detectează semnalul, urmărire prin satelit după semne de mobil în perimetrul firmei, X-Ray, câini antrenați să descopere telefoane, mă rog, tot tacâmul.

Pentru că da, melodia pe care-ți sună telefonul e enervantă. Atât de enervantă, că-mi vine să mă ridic pașnic și să-l transform în proiectil, direct pe fereastră. Dacă-l ai pe vibrații, tot enervant e, pentru că fața ta e enervantă, și mă enervez nervos când te văd răspunzând la un telefon care n-a sunat. Și dacă-l ai pe silent, tot enervant, pentru că ai vocea enervantă când răspunzi enervant la telefon și nu, nu vorbești 15 secunde. Nici măcar 30. O dai în d`alea, gen rapoarte minuțioase, și sincer nu voiam să știu nici ce-ai gătit, nici ce culoare aveau cearșafurile astă-noapte, nici cât de bine a fost.

Vorbește d`astea-n gând, nu când stai la 30 de centimetri de mine. Dacă țineam musai să știu, te întrebam. Să mă informezi indirect mă calcă pe ficați. Ține-ți intimitățile departe de mine. Oricât de mult ai crede că nu se aude, când îmi vorbești în ureche, surd să fiu și tot te-aud. Și dac-ai comunica telegrafic: ”Pâine. Ajung rapid. A fost bine. Morcovi. Te pup” ar fi o chestie. Da` nu când dezvolți foiletonul. Nu când din juma`-n juma` de oră vorbești juma` de oră. Atunci te văd proiectil, însoțind telefonul pe fereastră. Și nu, nu stau prost cu nervii.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!