Cerşesc complimente

Mă, mă enervează persoanele care spun ceva doar de dragul de a fi contrazise sau compătimite/încurajate după. Mă stresează atât de rău că le-aş bate cu propriile lor mâini. Le-aş interzice să mai tasteze şi le-aş înveli în bandă adezivă. Instinctele mele sadice ating noi limite. Metodele de tortură devin mai rafinate. Am idei din ce în ce mai periculoase.

S-a tuns şi ştie că-i stă bine, dar o să-ţi spună că nu-i tocmai încântată, doar pentru a-i ridica în slăvi coafura.
O să se plângă că nu-i place cum îi stă cămaşa, doar ca să o asiguri că-i stă mirobolant.
O să se plângă că-i urâtă, pentru a aduna complimente peste complimente şi pentru a i se găsi noi calităţi; pentru a-i fi apreciate cele vizibile şi pentru a i se inventa unele noi.
O să spună că-i grasă, doar ca să audă "Vaaai, ce vorbeşti? Ce mi-aş dori şi eu silueta ta..."

O să se plângă de cât e de singură, cum n-are prieteni şi cum lumea o ocoleşte, doar ca să se trezească ţâşpe inşi cam grei de cap care s-o contrazică. "Suntem aici pentru tine, ştii cât contezi pentru noi, blablabla" şi alte bullshit-uri din astea.
O să ameninţe că se sinucide pentru a vedea câţi ţipă "nuuuu! Ai tot viitorul în faţă, n-o face!" şi pentru a-i obliga să-i explice, cu lux de amănunte, toate chestiile faine pentru care n-ar trebui să renunţe la viaţa ei patetică.
O să anunţe pompos că se retrage (din orice) de dragul de a observa câţi încearcă s-o convingă să nu. Cu ce argumente vin, cât de mult se roagă, cât de în genunchi pot ajunge.
O să share-uiască status-uri patetice, ca să ştie toată lumea cât de down e, chit că nu-i. Pentru că e interesant să te dai interesant, şi boem e din nou la modă. La fel şi tristeţea eternă.

Pe bune că am limitele mele de toleranţă. Adică, mi se pare normal să cauţi uneori complimente şi motive; să vrei din când în când să fii băgat în seamă; să ceri atenţie. Dar nu când devine un obicei. Adică nu când 5 din 7 zile faci chestia asta, ba chiar de mai multe ori pe zi. Atunci doar mă enervez, văd roşu, sânge pe pereţi!

Şi nu mă pot opri să nu mă-ntreb cum de încă mai pică unii la fazele astea... Nu s-au prins de şmen? Nu s-au săturat? N-au obosit?

Pân' la următorii nervi, la bună vedere!