Sha-la-la-la-la! - p.2

Ce poate fi mai grav decât să te trezești cu o melodie în cap și să nu scapi de ea toată ziua? Bine, fie, poate chiar câteva zile la rând? Să te trezești cu una care nu-ți place. Da` deloc. Pe care n-o asculți niciodată din proprie inițiativă. Mai degrabă ți-ai mânca mâna, cu tot cu cot, decât să asculți melodia cu pricina. Ți-ai rupe mâna și te-ai bate cu ea, decât s-o asculți.

Și da, singura explicație plauzibilă e c-ai pescuit-o de printr-un taxi, de la un șofer cu gusturi dubașe și îndoielnice. Dar a rămas pe sistem, și-acum cântă, cântă, cântă.
Și-ncerci s-o tratezi cu orice din playlist. Nu ține. Cântecele din copilărie, cu rimă simplă... Nu țin. Ia la rând poezii, numărătoare de ascunselea, bagă casca mai adânc în ureche și dă la maxim pe ceva ce-ți place teribil; nu merge! Melodia aia stupidă rulează în continuare, și singura idee acceptabilă e să torni apă pe-o ureche, de-ar ieși pe cealaltă, numai să plece cu tot cu obsesia nedorită.

Mai grav e nici măcar să nu știi melodia. Să fie ceva ce-ai prins din zbor, de la cineva care nu știa decât două versuri, pe care le intona c-o voce lălăită, și-alea două să se cațere pe tine, să-ți intre-n ureche și să refuze să se dea jos.

Ultima care mi-a fost transmisă, era ceva cu niște ochi roșii. Cumplit! Și de fiecare dată când mă prindea, franjuri îmi făcea simțul muzical. Noroc c-am scăpat de ea. Cred. Sper. Ochi roșii? AAAAAAAAAA!!!

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!