Bine că-i bine

A observat cineva că, atunci când sunt fericiți, unii nu mai dau nici un semn? A, da, parcă te cunosc de undeva, parc-am vorbit câteva beri împreuna, parcă chiar am plâns ba eu pe umărul tău, ba tu pe-al meu, a trebuit dup-aia să ne stoarcem tricourile, n-am făcut concurs de tricouri ude, dar am fi putut, da` știi ce? Mie azi mi-e bine, așa că nu te salut. Și mâine mi-e bine. Nici mâine. Nici mâine de după mâine. Și poate nici săptămâna viitoare.

Vineri nu mai îmi e așa de bine, și-mi aduc aminte de tine, de umărul tău, și hai să ne scoatem unul pe celălalt la un pahar de vorbă, că tare-i bine când ai cu cine pălăvrăgi, da` nu te supăra că nu te-am băgat în seamă, știi doar că atunci când e bine, e bine, și când nu-i așa de bine, îmi pare bine că te am.

Nu-s cea mai sociabilă ființă de pe pământ. Ba chiar pot să nu vorbesc cu tine câte o săptămână. Nu pentru că nu mai pot de bine, ci pentru că n-am chef să vorbesc. Da` totuși un semn, unul mic-minuscul, tot dau. Nu pentru tine, pentru mine, pentru că știu că, dac-aș fi în pantofii tăi, m-aș simți ca și cum mi-ai fi rupt mânuța. Nu-s attention whore; doar îmi place să cred că, în fericirea ta, te gândești puțin la mine. Puțin, puțin de tot.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!