Sarmalele reci

Mereu îmi sună telefonul când dorm. Sau când mă spăl pe cap, și-s cu mâinile pline de șampon. Sau pe față, cu săpun în ochi. Special pentru un telefon săpunit și-o voce plină de viață. Când dorm și nu răspund, ăla de sună se-ncăpățânează să insiste. Și insistă. Fără să ardă pe undeva. Pic de respect pentru somnul meu. Cu șamponul mă descurc, cu perna mai greu.

Mah-mur. Mahmur. Pentru că mahmureală e mai lung și mai greu de silabisit. Mahmur e mai puțin grav decât mahmureală. Pentru că bărbații sunt, de obicei, mai puțin gravi decât femeile. Când ești mahmur, amesteci toate remediile. Normal că data viitoare n-o să mai știi cu ce anume ți-a trecut, și-o s-o iei de la capăt. Două aspirine sunt esențiale. O cană de cafea o să te facă să vrei să dormi din nou. O țigară poate să țină sau nu. Un duș te repune pe picioare. Am auzit de castraveți murați cu miere. N-am nici de una, nici de alta. În schimb am un telefon care sună, exact când sunt cu șamponul în ochi și cu perna pe lângă mine. Esențial pentru o mahmureală.

Nu-s mahmur și nu posed nici o mahmureală. Nici o scris dezlegat, c-așa vreau eu. Dacă aveam, acum eram lată-n pat. Am o durere surdă-n tâmpla stângă și strănut de la puful de plopi. Cine-a inventat puful de plopi n-are decât să-l ia pe tot acasă, să facă baie-n el. Durerea nu-i de la puf. Strănutul este. Am o problemă de personalitate. Nu știu dacă să fac acordul la mai puțin gravul masculin sau la foartele grav feminin. Așa că evit pe cât pot. Din cauză de durere surdă. Noroc c-am cumpărat ieri aspirine și azi țigări. Aș mânca struguri și n-am pofte. Și-aș mânca și zmeură, dar n-am. Nimic nu-i haotic dacă știi să citești printre rânduri. Problema e că vărsătorii se prind greu uneori. Și eu n-am chef să mă prind azi. Îmi umblă-n cap melodii care mă obsedează și momente pe care vreau să le retrăiesc. Poate le voi. ”Telefonul nu mai sună, îl auzi ori ți se pare...”

Încă puțin și trece și durerea de cap.

Pân` la următorul amalgam, la bună vedere!