La mine n-a contat. Am avut - cred - pantofi de piele, da`țin minte și teniși de pânză, și adidași din diverși înlocuitori, ba chiar și cizme de cauciuc. Nu conta prea mult, atât timp cât eram încălțată și-aveam ce rupe.
Și-acum e cam la fel. Nu mă dai pe spate dacă-mi scoți ochii cu pielea aia adevărată și reală din care e făcută încălțămintea. E simplu: tot un sezon, maxim două o port. La cât de mult merg, ar trebui să aibă tălpi de oțel ca să țină mai mult. Și-mi aleg victimele după cât de funky arată, după cât de elastice sunt, nu după pedigree.
Nu mă bat cu pumnul în piept că pielea aia vine de la animale foste vii și n-ar trebui purtate. Nu vreau să boicotez fabricile de piele. Doar că nu mă impresionează. Pe la 16 ani mă impresionau gecile de piele. Și-acum îmi plac. Da` n-o să mă sacrific foarte mult pentru asta. E neagră, pare de piele, are aparență de motor, treci și-mbracă-mă!
Și-n nici un caz n-o să stau să caut eticheta aia eco de pe produsele alimentare. Am crescut cu chestii ne-eco, din fragedă copilărie; mâncam fructe nespălate, probabil stropite contra omizilor, și n-am murit; găinile făceau ouă stresate, laptele era jumate apă, apa era nefiltrată și carnea trebuia musai testată, să n-aibă din întâmplare porcul trichineloză. Și-uite ce bine am crescut!
Pân` la următoarele amintiri, la bună vedere!
Subscriu.
RăspundețiȘtergeresemnătură înregistrată!
Ștergere