Crima din strada Morgue

...și planul criminal e deja făcut. Aștept noaptea. Întuneric. Liniște. Toți adormiți. Nici o altă umbră în afară de mine. Cu mișcări de felină, furișându-mă, ascunsă de ochii curioși. Cuțitul cel mai ascuțit. Ăla mare, care seamănă c-un iatagan.

O iau cu blândețe. Ușurel, să nu se trezească. Cel mai bun loc pentru a-mi duce planul la capăt e masa. Deci o așez pe masă. N-o să știe ce-a lovit-o până la prima lovitură. Înfig cuțitul adânc, cu sete. Întâi vârful, și-apoi toată lama. Nu scoate un sunet, în schimb tăietura zâmbește hâd, cu marginile zdrențuite. Dedesubt rânjește carnea. Apăs violent și din nou. Simt cum scârțâie ceva sub lamă. Nici un sunet. Tăcerea mă face să vreau mai mult. Și tai mai repede, mai neglijent. Mai cu furie. O merită. Măcar pentru că se-mpotrivește. Pentru că nu vrea să cedeze.

Pisica apare, atrasă de miros. Mă privește cuminte, aproape aprobator, cum îmi continui masacrul. Instincte animalice se trezesc în mine. Încă puțin. Încă puțin și pot spune c-am făcut ceva ce n-am mai făcut niciodată. Pulsul îmi crește. Nu de teamă, n-are cine să mă surprindă, n-are cine să mă pedepsească, am calculat totul în cel mai mic amănunt. Ceva ce seamănă cu emoția. Un gol în stomac. Mi-a trasnpirat mâna pe cuțit, dar nu mai e mult. Bine că n-am făcut multă mizerie. Mă așteptam la măcar ceva sânge. Din greșeală, să-mi tai vreun deget. Dar nu. Am fost atentă. Mai mult sânge rece decât mi-aș fi imaginat vreodată.

Ultima tăietură, și gata. Strecor lama cuțitului, și ridic. Capacul. Prima mea cutie de pate desfăcută, doar cu ajutorul cuțitului. Fără desfăcător de conserve, fără ajutor exterior. Și-mpart prada cu pisica. Doar mi-a făcut galerie tăcută, fără să alerteze alți pofticioși de pate, la 2 din noapte.

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!