Pasul fortunei

O oglindă spartă, 7 ani de ghinion. O pisică-ți taie calea, din nou ghinion. Da` de ghinion transmisibil, a auzit careva? Long, long time ago, când eram prin clasele primare, a existat varianta asta de ghinion. Sau blestem, că-i mai aproape de adevăr.

Primeai în poștă dictai biletul. Cum o să ai noroc toată viața, cum te-a binecuvântat bunul creator și cum orice vei face de acum înainte va fi încununat de succes. Cum că ești unul dintre puținii selectați la norocul total, orice-ți vei dori se va-mplini, mamă ce pleașcă ți-a picat în cap și bucură-te teribil, pentru că de-acum ești clar sub aripa grației divine. Asta DACĂ și numai DACĂ rescrii de țâșpe ori biletul primit și îl împarți la alte țâșpe persoane. Dacă nu faci asta, te vei zvârcoli în chinuri groaznice, nimic din ce-ți propui nu-ți va ieși, totul va merge anapoda. Poker face. Bad poker face.

Eu am avut superstițiile mele. Pe care le-am tratat în timp, de care am scăpat sistematic și riguros. Chestia cu bilețelul nu m-a dat pe spate. Poate pentru că eram prea mică, sau poate pentru că de pe atunci nu credeam că o bucată de hârtie, cu un scris dubios și-o ortografie  îndoielnică, poate să-ți influențeze norocul. Și-aș fi ignorat-o cu cea mai mare bucurie, dacă n-ar fi fost bunică-mea. Care s-a panicat. Și-a-nceput să scrie bilețele. Să le multiplice și să se gândească cui să le împartă. Pe cine să fericească, din punctul ei de vedere, să nenorocească, din al meu. Și pentru că aveai și limită de timp în care trebuia să le răspândești în lume, și ea mai avea și alte chestii de făcut, cine a fost norocosul care a trebuit să copieze țâșpe amenințări? Eu, normal.
Și stai, Camelia, și scrie, și scrie, și afară-i frumos, și parcă te-ai juca, da` hârtiuțele trebuiesc terminate înainte, și dă-i, și scrie, și scrie-le frumos și citeț, nu ca ăla de la care l-ai primit, și scrie, și copiază, și e mult de scris o dată, darămite să le scrii de câteva zeci de ori, și e plicticos, și enervant, da` nu te poți pune cu bunica, că ea se simte amenințată, și-o bunică amenințată e mai rea decât leoaica care-și apără puii, deci scrie, scrie, scrie.

Are cineva impresia că după asta s-a-nghesuit norocul la ușa mea sau a bunică-mii? Mai bine-aș fi mâncat bilețelul ăla decât să mă chinui cu el, pentru că-n afară de bătătură la deget de la pix și-o plictiseală groaznică, n-am căpătat nimic. Ore pierdute degeaba.

Au mai venit și alte bilețele la fel. Da` n-am mai stat să le multiplic. Am reușit s-o conving că o dată e de ajuns. Și mă gândesc acum, cât de sadic sau de lipsit de activitate a fost ăla de-a inventat jocul criminal? Câți alții și-au luat țacă, având impresia că pot juca norocul? Câtă hârtie consumată degeaba? Cred că ți-o faci cu mâna ta, dar nu cred că asta are vreo legătură cu promisiuni și amenințări scrise pe foi de matematică.

Pân` la următoarea amintire, la bună vedere!