Răsfoiesc trecut

Revista apărea o dată pe lună, de obicei în jurul salariului. Dacă nu era salariul, atunci clar lua bunică-mea pensia. Sau strângeam leu lângă leu, ca să n-o ratez. 12 reviste pe an, citite, răscitite, știute pe de rost. Benzi desenate, cu replici pe care le mai țin minte și acum. Mickey Mouse. Restul, care-au apărut după, m-au lăsat rece. Nu aveau nici același farmec, nici aceeași savoare. Pale copii ale originalului. Forțate și nici pe departe la fel de frumos desenate. Respiram lumea Disney.

La fel cum desenele animate cele mai frumoase erau semnate tot Disney. Le-am văzut de pe casete originale, aduse de peste mări și țări, special pentru vară-mea. Și-am profitat cât am putut, pentru că mă țineau lipită de televizor; respiram Disney, visam Disney, eram Disney. Ba nu, eram Bambi. Ba nu, Mickey Mouse. Ba nu, fiecare personaj în parte. Copilărie cu iz de poveste.

Tot o dată pe lună, mai târziu în ani, strângeam din banii de pachet și transport și-mi luam Salut-ul. Cică era revistă de tocilari, pentru că oamenii cool citeau Bravo sau Popcorn. Da` mie-mi plăcea Salut. Și revista de tocilari ajungea, într-un final, la toată clasa. Citită în ore, pe sub bancă. Mai rar în pauze, pentru că pauzele nu-s de citit, îs de făcut orice altceva.

Și-apoi am trecut prin toată pleiada: Cosmopolitan, Marie Claire, Elle. Nu neapărat în fiecare lună, dar de obicei. Citite din scoarță-n scoarță. Cu un ochi critic, amuzându-mă de ce pot debita unele, enervându-mă pe altele, și-apoi trecând mai departe. Revisto-maniacă pân` la capăt.

Nu cred în revistele care dețin răspunsurile supreme.Și acum încă m-aș cufunda cu plăcere într-un Mickey Mouse. Dacă nu de altceva, măcar pentru iluzia recreerii supreme.

Pân` la următoarea amintire, la bună vedere!