Pisica - p.5

O pisică știe să spună dac-o doare, dar nu și ce o doare. Nu are cuvinte pentru asta. Dar, la fel de fără cuvinte, poate să-ți spună că te iubește, că-i place să stea lângă tine și că o enervează faptul că, după atâtat timp, încă refuzi să folosești litiera ca o pisică cumsecade, mai mare și care merge cel puțin ciudat, doar pe două picioare.

Oricât de mult te-ar gâdila mustățile dimineața,  te-ar panica mieunatul fără rost pentru că da, are impresia că s-a pierdut în camera alăturată, te-ar amuza ”the soon look” de undeva, din mijlocul patului; oricât de mult te-ar boscorodi c-ai uitat să iei mâncarea aia, din felul de-i place cel mai mult sau de câte ori ai înjumătăți micul dejun pentru că nu te ține să nu-i satisfaci poftele; oricâte zgârieturi ai purta ca decorații de luptă, oricâte legende ai țese în jurul ei, oricât de mult ai vrea s-o-ntinerești cu măcar 1 an. Oricât de tare te-ar amuza gândul s-o tunzi, sau oricât de tare ai râde când îi faci baie, și-i nervoasă și indignată, și-ți spune și vreo două, pentru că pisicile nu-s de apă, și apa-i nervi și apa-i rece și apa-i udă. Oricât.

Rămân legendele, poveștile, ideea că nu ea a fost în viața ta, ci tu într-a ei și faptul că e fetiță, nu pisică. Educată la pension, manierată și enervată de lipsa ta de maniere.

Noapte bună, pisică-fetiță!