În culori

Nebunii visează în culori. Frumoșii nebuni ai marilor orașe, zicea odată cineva. Pentru că-n oraș n-ai cum să visezi altfel decât în gri, decât dacă ai o doză de nebunie. Decât dacă ai trăit în culori și visezi în real.

Realitatea e așa cum o construiești. Sau cum ți-o construiesc alții, pe lângă așteptările tale. Realitatea de noapte nu mai depinde de nimeni. Nici măcar de ceea ce-ți dorești.
Îmi propun ca măcar noaptea realitatea să arate așa cum mi-o doresc. Oricât mi-aș propune, nici una nici alta nu arată așa. Și, când se-ntâmplă, mă trezesc. La jumătate, niciodată spre sfârșit, și chiar de-ar fi sfârșitul, tot mă trezesc năucă. E real? Aș vrea. Dar e real? Nu-i. Încearcă s-adormi la loc, să iei visul de unde ai rămas, să continui și, dacă se continuă bine, să visezi etern. Să nu mai pui alarma să te trezească, să dormi câteva zile în visul ăla. După câteva zile s-o iei de la capăt, dar măcar să știi că noaptea aduce idei împlinite. Chiar dacă doar noaptea.

Doar coșmarurile se continuă și după ce te-ai trezit. De la capăt, de unde l-ai lăsat. Axiomă. Te trezești din coșmar, bei juma` de litru de apă, schimbi poziția, adormi, continuarea. Și-i mai greu să te trezești a doua oară, și chiar de te-ai trezi, știi ce te așteaptă din nou, după ce-nchizi ochii. Aceleași imagini, aceeași poveste. A doua zi ești zombie ori din cauză că te-ai luptat în vis, ori din cauză că ți-a fost frică să mai adormi. Alte metode, același rezultat.

Vreau posibilitatea de a-mi alege realitatea. De a o construi bucată cu bucată, ca atunci când făceam castele din cuburi, și fiecare cub căutam să aibă altă culoare. Indiferent de simțul estetic al oricui. După gusturile mele. Și ieșea castelul cel mai frumos. Castelul meu. Așa ar ieși și realitatea cea mai frumoasă. Indiferent de simțurile estetice ale oricui. Realitatea mea.

Visez în culori. Doar nebunii visează în culori. Dacă nebunia mea îmi colorează timpul, nu vreau s-o las să plece. Măcar pentru că, fără nebunie, aș fi orbul care-ncearcă să ghicească culoarea după forma lucrurilor. Și mie-mi place să văd, și-apoi să pipăi.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!