1 mai dilematic

De 1 mai lumea se duce la mare. În Vamă, c-așa-i tradiția. N-am fost niciodată. Niciodată n-am înțeles de ce trebuie să mă-ngrămădesc cu alți mulți inși pe-o plajă. Și nici de ce exact în ziua aia. Plaja-i acolo și pe 2 mai, ba chiar și-n iunie, și-n iulie-i mai cald, și-oricum ar fi tot mai mult îmi plac plajele mai puțin populate.

De 1 mai se fac ieșiri la iarbă verde și mici pe grătar. Și iarba verde și micii mi se par la fel de buni în oricare zi a anului. N-o să mă vezi cu pancarte împotriva 1 maiului organizat și exact la fel pentru restul lumii, dar nici pe tren în drum spre mare sau cărând dictai grătarul pentru un picnic obligatoriu.
Cică e ziua muncii, care se sărbătorește prin stat. Prin stat o cinstesc și eu. Cu toate că preferam să pice cu vreo două zile mai târziu. Da` nu știu de ce mi se pare impusă organizarea aia și vocile mirate care te-ntreabă: CUM? NU TE DUCI LA MARE DE 1 MAI? Păi, vezi că nu. E forțată alegoria. Și tocmai pentru că e musai să vezi marea în perioada asta, n-o s-o văd. Distracție forțată. Impusă. Nu, mersi.

De 1 mai îmi bubuie boxa în ureche, că e mare concert mare exact lângă mine. Populație care n-a plecat la grătar, da` care n-are nici chef să stea în casă. Pericol pentru țigările mele, că e magazinul exact lângă concert și mulțimea e tămâiată și anafurisită deja.Și tre` să mă strecor sau să găsesc altă consignație, că nu-i rost de liniște; ba chiar să-mi mut cuibul departe, departe de tot. Nu de alta, dar țin la urechile mele.

Și de-abia aștept să fie 2 mai, să treacă febrilația și anul ăsta, și să pot spune că mai e un an până la 1 mai următor. Ca orice altă sărbătoare, mă bagă-n ceață pentru că toți au planuri total previzibile și eu încă nu știu cu ce să mă-mbrac.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!