Altfel nu-mi mișc roialul corp, pentru că nu mă interesează, nu mă concernează, nu mă atinge.
Pentru locale, nu mă deplasez nici să mă plătești. Chiar nu-mi pasă cine o să fie primar, care o să fie nu știu ce șef local, sau cine ce hotărâri ia. Habar n-am cine e primarul actual, și chiar de-aș afla, aș uita în secunda doi.
Poate n-am os civic în mine; nu mă duc doar de dragul de a da cu banul în cabina de vot, nici ca să-mi anulez votul. Cică pot fi furate, dacă nu le exerciți. Să le fure sănătoși, vezi de-mi pasă! Am drept de vot, câștigat în timp; dar am și dreptul de a vota sau nu. Și eu aleg să nu.
Dar da, a început campania pentru locale. N-o știu pentru că mă interesează, o știu pentru că-s atacată vizual de panouri. Candidați trași în poze pompoase, cu sloganuri suculente și cu figuri de salvatori. Am văzut și ceva de genul ”eu pot și vreau”. Cam ciudat pentru un mesaj electoral, dar fie, treacă de la mine.
Da` cum să ai pancartă mare, cu mașină care-ți plimbă figura prin tot orașul și cântă ”Ai se tu pego?” Și văd poporul mergând la vot în pași de dans, după cum spunea o amică. Trenulețul pân` la cabină, hai să luăm ștampila, ai se tu pego, te-am prins, votantule, al meu ești!
Și candidatul zâmbind șăgalnic din poză, și melodia, pac! ștampila, habar n-ai ce idei are și, mai ales, dacă după ce va fi ales le va pune în practică, da` cine nu știe că melodia e catchy și melodia îl scoate-n evidență, și vizualizezi numele, auzi ritmul, dai din fund și alegi după cum te taie capul sau după cum te-mbie spiritul meloman.
Eu încă aștept candidatul ăla care să-și construiască campania pe Rammstein. Și poate m-ar convinge să ies din casă să-l votez, doar pentru că are gusturi bune în materie de muzică. Altminteri, după mine ștampila!
Pân` la următoarea campanie, la bună vedere!
Am vazut pe un site o reclama cu un candidat din orasul asta 'occidental'. Il stiu din vedere si am avut si 'onoarea' sa vorbesc de cateva ori cu el, dar imi pare rau... Uita de cratime, are site personal pe hosting gratuit si in loc de 'biografie' scrie 'bibliografie'.
RăspundețiȘtergereAsa ceva? Nu as vota din orgoliu un candidat cu un slogan de muschetar. Oricum n-am mai votat niciodata...
N-am inteles de ce ti-ar fi frica de Vadim...
nu mi-e frică, doar că-mi displace personajul. mi se pare extremist și fixist.
ȘtergereAm auzit ca Vadim nu vrea sa se infrateasca cu maghiarii. Asa ca eu ii doresc sa fie presedinte sa ma chinuie si pe mine putin...
RăspundețiȘtergereSadic, hm? Da, vreau sa ma chinuie Vadim!
Hai Ungaria!
neee, prea multă băgare în seamă...
ȘtergereSi cum ramane cu..."votul tau conteaza!" sau "votul tau poate face diferenta!"?A,a,a,a?
RăspundețiȘtergereP.s: Url nou. Daca se binevoieste, se schimba in blogroll.:">
poate face diferența și in absentia ;)
Ștergerese schimbă, cum nu?