.

luni, 2 iulie 2012

Bronz etern

Nu înțeleg de ce vrea lumea să se bronzeze. Prea puțini se gândesc că soarele face bine; mai toți vor să se bronzeze ca să arate ciocolatii. Nu înțeleg. Nu înțeleg nici de ce vreau eu să mă bronzez. Dar vreau. Cu toate că mă bronzez greu, mă-nroșesc și, de cele mai multe ori, mă și ard.

Și sunt variantele alea de bronzat de fițe. La bazine la care doar intrarea costă cât o seară plină în oraș. Doar pentru că au nume fancy și cică piscinele sunt curate. Și la Valuri e super fain. Și chiar au umplut bazinul special pentru mine. Eu coboram treptele și ei umpleau bazinul. Și apa era numai bună de înotat. Sau de ce fac eu, care în termeni oficiali se cheamă bălăceală. Și insolația de după tot special pentru mine a fost creată, dar asta e deja altă poveste.

Revenind la plajă și la oameni care vor să se bronzeze. Eu zic așa: data viitoare luăm frumos prosoapele, loțiunea și orice altceva ne mai trebuie ca să ne bronzăm cu spor și mergem la o plajă privată. Am văzut eu data trecută când am fost în cimitir câteva cavouri numai bune să te întinzi pe ele. Deasupra, adică. Din alea duble, soare din belșug, liniște, nici un plod care să țipe pe alături, căutăm și-un loc aproape de țâșnitoare, să nu murim de cald, și-am rezolvat problema. Plajă zi de zi, pitoresc, boem. Our own private place. Cine ar putea să vină să ne deranjeze? Vine garda, nenea, noi îngrijeam mormântul, ba chiar îl și păzeam, să nu vină oameni răi să-l barbarizeze. Vine proprietarul? Ne scuzați, am încurcat locul. De veci.
Iar când o să se mire lumea vaaaai, ce bronz frumos aveți, ați fost la mare, nu? O să putem spune cu mândrie și-un colțișor scos sadic de sub buză: neeee, e bronz gălățean sută la sută. Aleea 7, parcela catolică. Sau monumentul eroilor. Pentru că și acolo mi se pare că te poți bronza genial. Exact cum cobori scările, înconjurate de toți eroii ăia de la 1916. Ce poate fi mai romantic?

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!

14 comentarii:

  1. Imi vine sa te pup.O fac virtual.Sa te pup "a la Jean Constantin",din pacate/fericire nu suport pupaturile zilnice,care se poarta acum.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. prea îs multe și majoritatea false. îl prefer pe virtual :P

      Ștergere
  2. "Vine proprietarul? Ne scuzaţi, am încurcat locul. De veci."
    Foarte bună scuză! =)) Şi o să te alegi şi cu mustrare că nu ştii să citeşti.

    "Ce poate fi mai romantic?"
    Să plouă?! Să înceapă din senin să plouă cu găleata şi să fii "la plajă" lângă monumentul respectiv sau să începi să auzi chestii - şopârle! - de la ăia de-s acolo la odihnă, nu la plajă?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. din cauza durerii, am uitat să și citim :D

      mda, aia ar fi sadico-masochisto-bizaro-romantic :P

      Ștergere
    2. Mai am o variantă romantică (mai romantică): ia-mă cu tine când mergi la plajă acolo (nu e chiar ce crezi :) )... Mi s-a spus recent: "Ce-ţi mai place să dezgropi morţii!", pentru că am îndrăznit să îi aduc aminte cuiva că decizia pe care dorea să o ia, aducea izbitor cu o alta din trecut, pe care nu am putut să o onorăm.

      Nici eu nu înţeleg treaba cu bronzul, dar aş putea să verific teoria tipului. :?

      Ștergere
  3. păi, asemenea confirmare nu poate fi găsită decât pe cont propriu.

    RăspundețiȘtergere
  4. OMG! Stai liniştită că nu te-aş fi invitat la muncă. :) Şi nici nu îmi place treaba respectivă. Nici măcar la
    figurat, darămite la propriu!!... Aş fi avut nevoie doar de un martor respectabil şi, pe cât posibil, imparţial, care să poată, eventual, să îmi dea în scris confirmarea. Dar dacă nu se poate conta,... nu îmi rămâne decât să îmi cer scuze pentru o iniţiativă nepotrivită.

    Îmi cer scuze pentru sugestia nepotrivita!... :( :( Trebuia să fie funny, dar s-a dovedit rude. Mea culpa! :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, da, da, așa zic toți; până te văd acolo, îți sugerează lopata, și mai scapă doar cu relaxarea dacă mai poți...

      Ștergere
  5. Elegant, smart, classy!... I simply bow.

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte complicat ce faci tu (şi remarcabil în acelaşi timp)! Îmi ispiteşti simţul umorului într-o măsură nepermisă: dacă cedez şi scriu replica de-mi trece acum prin cap, risc să ajung de unde am plecat, adică la ceva care ar putea foarte bine să fie interpretat ca o nepoliteţe - pentru că nu mă cunoşti şi ar fi o presupunere absolut normală; în schimb, dacă nu cedez şi te las să ai ultimul cuvânt (de parcă s-ar putea altfel!), se cheamă că am văzut mănuşa pe jos şi am lasat să se irosească un bun prilej de "încăierare". :)) Absolut remarcabil!... Şi nici măcar nu suntem în post!

    I'm trapped, aşa că mă voi abţine de la comentarii cu două "tăişuri". Ai o dedicaţie de la mine (în loc de bere):
    http://www.youtube.com/watch?v=fwH4wPz-URM
    (dacă va fi ok, poate voi mai face)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e păcat să te abții în post. pe cine ar mai comenta toți pioșii după?

      bere rece!

      Ștergere
    2. În... post probabil că e păcat :), în... comentarii însă...

      Cu lingura! :)

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger