Bronz etern

Nu înțeleg de ce vrea lumea să se bronzeze. Prea puțini se gândesc că soarele face bine; mai toți vor să se bronzeze ca să arate ciocolatii. Nu înțeleg. Nu înțeleg nici de ce vreau eu să mă bronzez. Dar vreau. Cu toate că mă bronzez greu, mă-nroșesc și, de cele mai multe ori, mă și ard.

Și sunt variantele alea de bronzat de fițe. La bazine la care doar intrarea costă cât o seară plină în oraș. Doar pentru că au nume fancy și cică piscinele sunt curate. Și la Valuri e super fain. Și chiar au umplut bazinul special pentru mine. Eu coboram treptele și ei umpleau bazinul. Și apa era numai bună de înotat. Sau de ce fac eu, care în termeni oficiali se cheamă bălăceală. Și insolația de după tot special pentru mine a fost creată, dar asta e deja altă poveste.

Revenind la plajă și la oameni care vor să se bronzeze. Eu zic așa: data viitoare luăm frumos prosoapele, loțiunea și orice altceva ne mai trebuie ca să ne bronzăm cu spor și mergem la o plajă privată. Am văzut eu data trecută când am fost în cimitir câteva cavouri numai bune să te întinzi pe ele. Deasupra, adică. Din alea duble, soare din belșug, liniște, nici un plod care să țipe pe alături, căutăm și-un loc aproape de țâșnitoare, să nu murim de cald, și-am rezolvat problema. Plajă zi de zi, pitoresc, boem. Our own private place. Cine ar putea să vină să ne deranjeze? Vine garda, nenea, noi îngrijeam mormântul, ba chiar îl și păzeam, să nu vină oameni răi să-l barbarizeze. Vine proprietarul? Ne scuzați, am încurcat locul. De veci.
Iar când o să se mire lumea vaaaai, ce bronz frumos aveți, ați fost la mare, nu? O să putem spune cu mândrie și-un colțișor scos sadic de sub buză: neeee, e bronz gălățean sută la sută. Aleea 7, parcela catolică. Sau monumentul eroilor. Pentru că și acolo mi se pare că te poți bronza genial. Exact cum cobori scările, înconjurate de toți eroii ăia de la 1916. Ce poate fi mai romantic?

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!