.

joi, 12 iulie 2012

La prima vedere - p.2

Cică ar exista dragoste la prima vedere. Eu nu-nțeleg cum vine asta. Eu înțeleg că poate fi atracție la prima vedere, poate fi dorință la prima vedere, da` dragoste mai greu. Eu, dacă te iubesc, te iubesc pentru cum ești și cum gândești și te doresc pentru cum arăți. Dar să mă-ndrăgostesc pentru că te-am văzut 2 secunde, mai greu. Nici nu neg că se poate. Doar că nu înțeleg.

Am auzit în schimb altceva. Ceva la care gândul nu m-a dus, dar care e făcută, cică, de majoritatea femeilor. Și-o replică acidă: ”sunt multe lucruri pe care le fac femeile și tu nu le știi”. Așa o fi. Da` să vezi pe cineva în stația de autobuz, să-ți placă cum arată și-ntr-o fracțiune de secundă să te gândești cum ar arăta copiii voștri, asta mă depășește total.
Pot înțelege cum stai și visezi cu ochii deschiși cum ar fi să fii cu cutare vedetă. Pentru că-ți place, pentru că te intrigă, mă rog, poze din toate părțile, detalii, timp să desenezi povești, visăm cu toții și-avem libertatea de a. Dar că-l vezi pe ăla până se urcă-n autobuz și deja ai întemeiat un clan din voi doi mă face să cred că ești puțin psihopată. Adică ai face copii cu oricare trece prin raza vizuală și arată bine. Un fel de promiscuitate imaginativă.

Oi fi eu defectă. O fi pentru că nu-mi doresc copii. O fi pentru c-am realizat că dintre două femei oricum nu poate ieși unul care să semene amândurora. Decât dacă-l faci cu fratele ei. Și nici așa nu-i tocmai sigur. Dar chiar dacă mi-aș dori, nu mi-aș croi imaginea după gagica pe care o văd în trecere. N-aș fi sigură că moștenește fizicul ei și inteligența mea. N-aș putea să mă risc. Deci da, sunt multe lucruri pe care femeile le fac și eu nu le știu. Și ăsta e, se pare, unul pe care l-am aflat de la o sursă din interior. Un fel de What women want, spus chiar de ele. Sunt în dubiu dacă vreau să știu mai multe...

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

4 comentarii:

  1. Poate aici intervine diferenta intre iubire si indragosteala.
    Indragosteala producandu-se intr-un flash nepremeditat cand vezi pe cineva si proiectezi asupra lui nu numai dorinta, cat si tona de fantezii pe care o porti in tolba [ce stiu eu, de la mic dejunuri in pat ori concedii pana la copii care sa va semene]. Pentru ca ti se pare ca zambeste cumva, sau vorbeste cumva, sau are mainile cumva si de-aici sari la concluzii din alea fulgeratoare [si absurde] cum ca asta inseamna ca si el e cumva, si ce bine v-ar fi impreuna.
    Iubirea venind, in cazurile fericite, dupa ce cunosti omul in realitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. în câteva secunde? nici măcar îndrăgosteala nu poate fi ATÂT de rapidă

      Ștergere
  2. Ha! Nici eu nu-mi doresc copii si femeile din jurul meu considera ca-s cam apucata. Dar mna, e posibil sa ma razgandesc pe la 30, ca cica atunci intra in forta ceasul biologic. Asa mi s-a spus. Mda.

    Pentru mine atractia / indragosteala e una si iubirea e alta. M-am "indragostit" de cateva ori, la prima vedere, si totul s-a terminat la fel de repede cum a inceput. Dar am iubit (de fapt iubesc) o singura data, dupa ce initial am fost indragostita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ceasul ăla poate să bată, sau nu. da` eu nu cred în el...

      total de acord.

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger