Să vă pupați!

Nu mă enervează pupincuriștii. Le-aș rupe mâna și i-aș bate cu ea. Le-aș sugera să-și servească ficații la cină, bine înăbușiți și cu garnitură de cartofi nature. Îi vizualizez pe toți, aliniați în fața celui mai mare zid de funduri, făcând cu rândul care cum să pupe. Nu, nu mă enervează. Mă disperă de-a dreptul.

Există ăia moderați, care se opresc atunci când observă că n-au nimic de câștigat, și ăia care ridică pupincurismul la rangul de artă. E ceva care vine din interior. Nu se pot abține. Tre` să se bage în seamă cu toată lumea, tre`să facă complimentele cele mai complimente, să râdă la cele mai stupide replici, să te tragă de mânecă pentru că da, există, și nu contează că tu nu vrei să-i accepți pupătura, ar fi în stare să te dezbrace cu forța, să te lege și să te siluiască să te pupe. Misiune îndeplinită! Next butt to kiss!

Pentru mine e simplu: văd că vrei să te apropii, simt periuța în mână și buzele pregătite, nu știu cum să fug mai repede în direcția opusă. Pentru propria mea protecție; n-aș vrea să aplic paragraful 1, pentru că nu cred că mi-ar sta foarte bine în hăinuțe dungate. Și nici nu vreau să văd lumina libertății după ani buni, timp în care îmi câștig o poreclă de genul ”Cool Hand Cami”. Așa că dispar.
Da` ăia care nu simt periuța? Sau cărora le place s-o simtă catifelată pe spate? Care ar plăti pentru o gașcă eternă de pupincuriști care să le lustruiască partea dorsală? Nici pe ăștia nu-i pricep, dar dacă există meseria, clar trebuie să existe și persoane care să profite. Cerere și ofertă.

Și i-aș pune pe toți într-un spațiu special amenajat, care să se cheme ”pupincuriști și pupincurpupați”. Să trăiască like a big happy family, să-și dezvolte clanul și să profite unii de alții. Da` să-și țină falsitatea și nechezatul departe de mine.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!