Free Willy! - p.2

Am fost la cumpărături. Cu chiloți. Am cumpărat roșii. Fără chiloți. I-am cerut vânzătoarei și țigări. Cu chiloți. Mi-am luat și-o bere. Fără chiloți.

Joc pueril, dar teribil de amuzant. După fiecare frază pui o dată cu chiloți, o dată fără chiloți. Și vezi ce iese. Evident ceva de care poți râde. Poți râde de orice și, atât timp cât poți râde de ceva, ceva-ul ăla nu mai e atât de grav.
Ideea maximă de libertate o reprezintă alergatul cu chiloții în cap. Ca tablou. Pe bune, nu te simți mai liber dacă te gândești că poți face ce vrei, inclusiv să alergi cu chiloții în cap prin casă? Este.

Și nu înțeleg de ce lumea evită să vorbească despre chiloți. De când sunt ei tabu. Dacă pronunți chiloți, bikini, tanga, gogoșari, boxeri, toată lumea o să roșească, o să se uite în altă parte sau o să schimbe subiectul. BOO! Chiloții cei răi. Chiloții înfricoșători, indecenți, de nepomenit, nu le rostiți numele sau vă veți transforma cu toții în stană de piatră! De parcă n-am purta cu toții. De parcă n-ai mai văzut chiloți de când mă-ta te-a făcut. Scuzați, doamna mă-ta, că nu mă trag de șireturi cu dumneaei. La fel cum vorbești în șoaptă despre tampoane.

Mie-mi plac, mă, chiloții. De toate felurile, culorile, dantelă, saten sau panglicuțe, mai de școlăriță sau mai aproape de porno, uni sau multicolori, oricare le-ar fi împărțirea pe nume și stiluri, mai ascunși sau mai la vedere. Îmi plac chiloții și puțin îmi pasă că din blugi mi se ițește fundița superioară sau că mi-a ieșit panglicuța. Big deal! Și eu am, și tu ai, până și bunică-mea are. Ea se cam sfiește să spună ”chiloți” da` are aproape 80 de ani. Pe vremea ei era gogoșari power. Explicabil. Acum? Liber la chiloți. Liber la stil, la vedere, la vorbă. N-am crescut în ideea de libertate ca tocmai chiloții să-i cenzurez, în timp ce lângă mine o mamă cam de vârsta mea își îndeamnă plodul de 2 ani să zică la telefon ”sugi...” Măcar chiloți purtăm cu toții și eu nu discut cu minorii.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!