Ploua infernal - p.2

O, vai plouă! Mimică îngrozită, ochi aruncați pe fereastră din 3 în 3 secunde, că vezi tu, ploaia e rece și udă și nu contează că e ploaie de vară, că ai umbrelă, că ai putea să iei un taxi, tragedie: plouă! Și nu doar plouă, mai și fulgeră și tună. AAAA! Câte o tresărire la fiecare fulger, câte un țipăt sufocat la fiecare tunet. Doamne, apără și păzește! Doamne ferește! Vai, ce frică mi-e! Îmi vine să plâng de frică, și dacă aș încăpea, m-aș ascunde sub pat, dar nu încap deci suspin și oftez și fac mătănii.

Ce urât plouă. Am înțeles. Plouă urât. Dar ești în clădire. La adăpost. Ploaia aia mare și rea nu te udă și nici un fulger n-o să te lovească prin termopan. Și n-am prea auzit de oameni loviți de fulger în mijlocul orașului. Morți și carbonizați. Da` la țară... pe câmp... Și-ncă un suspin. Nu ești la țară, nu ești pe câmp, de ce ți-e atât de frică de ploaie? Nu-nțeleg.

Nici că mă-ntrebi dacă plouă când vezi bine că da pe geam, și mai apar și murată pentru c-am uitat de umbrelă. Nu, de fapt sunt udă pentru că mi-a venit mie așa o poftă să mă bag sub un furtun în drum spre muncă și să fac senzație, în timp ce afară e soare și soare. Cum să mă-ntrebi dacă plouă când ploaia bate-n geam, la un metru de tine?

Unele femei au o problemă cu ploaia. Cred că-s programate genetic ca, atunci când văd norii și ploaia, să se panicheze. O reminescență din perioada în care nu găseau hrubă în care să se adăpostească și, dacă erau ude pân` la piele, făceau pneumonie și murea direct, fără avertizare. Asta tre` să fie, pentru că altfel ar însemna că-s găini. Una din două.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!