Să-mi dai un titlu

O scoică mi-a nenorocit talpa acum mulți ani, când încă încercam să-nvăț să-not. Juma` de talpă, tăiată în juma` de scoică. Prefer să mă gândesc că din cauza asta n-am învățat eu să înot. Nu că mi-e frică de apă, nu că tre` să simt pământul sub picioare, nu că în apă n-am senzația de control, ci din cauza scoicii. Adevărat spunea cineva că femeile caută mereu vinovați; oricine, în afară de ele.

Am o tăietură-n talpă. Tot de la o scoică. Istoria se repetă, oricât ai vrea să crezi că nu. Nu la fel de mare, nu la fel de gravă. Îndeajuns de adâncă cât să calc ciudat. De parcă aș avea talpa tăiată-n două. De parcă aș merge cu piciorul altuia. Blestem, zic eu, că prea erau toate magazinele închise, prea erau valuri prea mari, prea a bătut vântul în ultima zi, prea m-a biciuit nisipul, prea aveam haină de scoici. Și-n ciuda blestemului merg pe piciorul meu, magazinele s-au deschis într-un final și bine c-a bătut vântul, altfel deveneam grătar Camelia.

Am fruntea bronzată cu dungă; juma` de frunte, juma` de scoică, juma` de tăietură. Am bronz de marinar, zâmbet de concediu de o lună, replici adunate conștiincios, imagini adânc întipărite pe retină, un pachet de țigări plin cu melcușori, mândria de a-mi fi călcat două principii fără să-mi pice tresele și ”fără să-mi afecteze celebritatea”, bugetul la zero, salariul peste două săptămâni, un week-end care se apropie monstruos de repede, pisici de alintat, dorințe de-mplinit, planuri de făcut, deochi de alungat, eu care m-am trezit fără să sune alarma, cu mult înainte de a suna alarma, things to do, people to meet, cafele de băut, țigări de fumat, o viață întreagă înainte. Exact cum am planificat.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!