Închid ușa. Fără să dau prea multă importanță acestui fapt pe care-l repet zilnic, de câteva ori pe zi. Merg o bucată de drum. Da` oare am închis ușa? Strânge din dinți, încearcă să-ți aduci aminte, te vizualizezi băgând cheia în ușă și rotind-o de două ori? Da? Da` sigur asta nu se întâmpla ieri, și azi ai uitat? Ești sigură-sigură de tot c-ai închis-o azi și nu ieri? Și azi nu e larg deschisă pentru oricine are poftă să dea o raită prin bârlogul tău? Mna... sunt... sigurăăă... Aha! Ai zis-o cu juma` de gură! Deci e posibil și foarte probabil ca, de fapt, să fi încurcat zilele și azi ușa să fie o invitație pentru musafiri nedoriți. Întoarce-te, Camelia, și verifică ușa pentru că, dacă ai ajuns la muncă, mai greu scapi și de manie și de grijă. Și vizualizez cum îmi râde răutăcios creierul când realizez că am închis-o; de două ori, chiar.
Scot bani de la bancomat. M-am învățat să-mi repet că mi-am așezat cardul cuminte la locul lui. Altfel risc să verific de câte 5 ori aceeași bagatelă. Nu mă vizualizez scoțând cine știe ce fir din priză. Se repetă povestea cu ușa. Tre` să spun cu voce tare că am scos tot din priză. Eventual să dau câte un telefon fiecărei persoane pe care o cunosc ca să o anunț c-am scos tot din priză, c-am închis ușa, c-am închis aragazul și asta înainte de a pleca de acasă. În caz că mă lovește îndoiala, să știu că pot apela la oricine să mă liniștească. Sau carnețel. Închis ușa - bifat. Și dacă e bifatul de ieri? Nu, mai bine cu dată. Închis ușa - 11.07.2012 - bifat. Și dacă încurc zilele? Niciodată nu știu sigur în ce zi suntem. Altă manie.
Dezvolt tâmpenii din astea în același ritm în care alții se spală pe dinți. Le demontez pe rând. Da` e mai greu să le demontez decât să le creez. Răbdare. Și speranța că, la un moment dat n-o să-ncep să mă-ntorc de câte 2-3 ori pentru a verifica aceeași ușă.
Pân` la următoarea manie, la bună vedere!
Ooo, da! Ma regasesc in maniile astea, in special in cea cu usa, care e la ordinea zilei. Daca uneori rezistam tentatiei da merge sa verific daca intr-adevar am incuiat-o ajungeam sa regret amarnic pentru ca pe autobuz, in drum sper serviciu, nu ma puteam gandi decat la asta. Am ajuns sa ma fortez sa fiu atenta cand ies din casa si sa incui usa foarte lent, ca sa fiu sigura. Am patit-o de cateva ori si cu cardul.
RăspundețiȘtergeretocmai! dacă se-ntâmplă, clar te chinuie până te întorci să rererereverifici. sper să nu mă pocnească vreo manie din asta când plec din oraș...
Ștergereeshti mic copil, mai copilule mic :)) eu am renuntzat demult sa mai am incredere in memoria organica cu care onor brainu' meu o fo' dotat, asha ca apelai la cea anorganica, shi anume la cea pe baza de siliciu bine de tot organizat, mai precis, am pozitionat un telefon mai vechi cu camera spre usa de la intrare nu inainte de a instala pe el cateva programioare, primul este un detector de sunet, adecatelea la orice fashaiala ma suna si un alt program prin care pot comanda prin telefonul meu sa faca o poza shi sa mi-o trimita, astfel pot vedea daca incuietoarea este in pozitia corecta. de cand cu shmecheria asta nelinishtile mele s-au linishtit complet, vorba latinului - don't feed the trolls :))
RăspundețiȘtergereP.S. :P
master, master!
Ștergeretre` să găsesc și eu ceva asemănător; altfel mi-e că mi se arde și restul de memorie pe care-l mai posed...
P.S. - :P