Da` e ca atunci când vezi ceva pictat și spui c-ai putea să faci și tu aia. Și-ai putea. Da` n-o faci. Că n-ai timp, că n-ai chef, că e mai ușor să te uiți la ceva gata făcut, să strâmbi din nas și să concluzionezi că ai putea și tu. Ai putea. N-o faci.
Mai știi când luai borcanul cu gem, puneai vreo două lingurițe, turnai apă și făceai suc, pentru că n-aveai bani de suc la dozator și limonada ți se părea prea puțin specială? Când așteptai să se facă mămăliga, ca să mănânci coaja de pe ceaun. Când de la prăjituri cel mai tare era să cureți castronul de cremă, sau lingura sau, mai târziu, paletele de la mixer. Când ai încercat să faci chips-uri acasă, și te-ai chinuit să tai cartofii ăia cât mai subțiri și pân` la urmă tot cartofi prăjiți au ieșit. Când mâncai din pământul de la flori sau lingeai pereții pentru senzația cretoasă. Când ți-era puțin ciudă că n-ai reușit să fii pionier, da` ți-a plăcut mai mult să nu dup-aia, pentru că ai scăpat de uniformă. Când beai apă de la gurile de canal din pământ și n-ai avut nici pe dracu` și n-ai murit nici din cauza apei, nici pentru că mâncai toate plantele care-ți ieșeau în cale. Când multivitamine însemna o cutie albastră de tablă și cavit-ul îl mâncai din plăcere. Când tricou era tricoul bărbătesc, imens, cu Damen scris pe spate, pe care l-ai purtat cu mândrie câțiva ani. Când zmeura era culeasă direct din grădină de la bunica și bob era ori ăla pe care-l mâncai, ori ăla pe care te dădeai pe gheață, în loc de sanie, ori mingea aia de plastic, pe sfoară, cu care te chinuiai să te joci singură, cu toate că era nevoie de doi. Când copilărie era o stare de fapt.
La fel de bine ai putea să o refaci. Nu poți. Ai putea să scrii. Doar așa să mai ții minte.
Pân` la următoarea amintire, la bună vedere!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu