Zăvoi domestic

Vreau să fiu o pisică mare, grasă, cu zgărduță antipurici, leneșă și bună prietenă cu canapeaua, covorul, pervazul. Cu poziții cât mai ciudate și mai incomode. Când miaun, să însemne că mi-e foame, că mi-e sete, că vreau mângâiată sau că, pur și simplu, am chef să miaun. Să fiu pisică de apartament, neapărat cu o stăpână care să-mi caute-n coarne, să mă răsfețe și poate chiar să mă tragă de coadă. Nu mult, nu tare, cât să mă scoată din leneveală.
Nu vreau neapărat să fiu o pisică de rasă. Cât de apartament. Și grija mea majoră să fie să mă-ntorc de pe-o parte pe alta, ca să nu-mi amorțească fundul.

Purici sau pureci? Normal că purici. Sună ca la Moldova, da` puricilor nu le pasă de gramatică. Nici mie nu mi-ar păsa, dacă aș fi pisică. Și nu mi-ar păsa dacă mănânc chiftele sau piftele, atât timp cât au îndeajuns de multă carne și-s îndeajuns de gustoase încât să-mi gâdile plăcut papilele gustative. Și nu mi-ar păsa nici cum mă cheamă, pentru c-aș răspunde la orice zgomot, fără să fiu acuzată de curiozitate excesivă. Cami, Camelia, Camelia Bucur, Cecilia, Petronela, Hortensia, nu mi-aș face probleme; pisicilor nu le pasă de nume, și nu mi s-ar zburli codița dacă m-ai denumi altfel decât știu eu. Ar fi cam trist să fiu o pisică pe care o cheamă Filofteia; până când vii cu ceva interesant de mâncare și poți să mă strigi și Maria Magdalena, că nu-mi mai pasă.

Și, cel mai important, să nu fie musai să mă ridic acum, să mă dau de trei ori peste cap și să-mi iau înfățișarea de muncă. Singura muncă obligatorie să fie somnul, pe care l-aș respecta cu sfințenie, fără să mă plâng. Pisică șomeră, cu drept de leneveală. M-am decis. Asta vreau să fiu când mă fac mare.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!