Cartea marilor vacanțe

Recitesc Medelenii, pentru a țâșpea mia oară. Dacă aș vrea să mă dau mare, aș spune că recitesc Kant și vreo carte care-a devenit best-seller peste noapte pentru că spune adevăruri general valabile, pe care le-a văzut oricine, dar pe care nu oricine le-a și scris. Pentru că-s banale. Gen Coelho.

Am citit cărți stupide, cărți simandicoase, cărți ușurele, banale, plicticoase, de aventură, drama, romance, istorie; romane la modă în perioada aia, clasici, contemporani, foarte contemporani; prețioși, deprimați, veșnic neînțeleși. De-a valma.

Recitesc Medelenii pentru că mă relaxează. Nu e în trend și nu e foarte de bon ton să spui asta. De bon ton e să dai titluri pompoase și nume de autori obscuri sau cunoscuți pentru că erau rebeli, nu pentru că scriau bine. Sau foarte intelectuali.
Aveam o colegă care avea veșnic după ea un volum din Kant; sau din Jung; sau din oricare dintre ăștia deștepți. Că dădea bine să citești chestii deștepte în timp ce beai o bere cu fundul pe bordură. Dă bine să te creadă lumea citit.

Dacă spui că citești Medelenii o să primești o sprânceană ridicată și te mai și întreabă vreun deștept dacă n-ai citit-o la vremea ei, adică prin gimnaziu. Ba da. Am citit-o în clasele primare. Și-am recitit-o măcar o dată pe an, de atunci încoace.
Am citit chestii ciudate, chestii pufoase, chestii care debordau de informație, de sentiment, de înțelepciune și, când le terminam, mă-ntorceam la Teodoreanu, sau la Tudoran, sau la Jules Verne. La copilărie.

Mă enervează ăia care fac o figură constipată și consternată când spui că nu ți-a plăcut nu`ș ce megacarte, cu nu`ș câte premii și mii de fani, gen La métaphysique des tubes. Că n-ai priceput nimic din ce voia aia să spună acolo și ești puțin retard și cam simplu, așa, în gândire. Nu, frate. Poa` s-o laude o lume-ntreagă, dacă mie nu-mi place, asta e. Nu tre`să-mi placă pentru că zic alții că e bună. Și mistică. Și interesantă și premonitorie.
Chestiile care se vor foarte inteligente și foarte epatante, mă lasă rece. Baudelaire dacă ar fi scris acum, m-ar fi lăsat rece. Și Lautréamont. Până și Bacovia. Atunci era ceva. Acum, tot aia.

Iar argumentele alea care-ți spun că e genială pentru că descrie într-un mod realist, intens și macabru o scândură de călcat rufe mi se par puerile. Mai puerile decât Medelenii mei.
Texte pentru că, probabil, nici pe tine nu te-a încântat prea tare, dar pare funky să recunoști. Ai pica de pe tronul ăla înalt dacă ai spune că nu-ți place literatura la modă. Sau ai crește în ochii mei.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!