My lady heroine

Am început să beau cafea fără să-mi planific începutul. Mai întâi cu o ceașcă, apoi cu juma` de cană, și dup-aia a fost ușor să fie sanctificată cana de dimineață. Când am început să muncesc, am plusat cu încă vreo două cafele pe zi. My amphetamine.

Fumatul a fost mai strategic și mai treptat. Am trecut de la ”n-o să fumez în viața mea” la ”dă și mie un fum” și mai bine dă-mi una întreagă, ei, ce mi-e una, ce mi-e un pachet. Și pe lângă unul, parcă merge și al doilea. Anumite momente cer fum. Când te simți foarte bine, când nu te mai simți așa de bine, noaptea, în pat, cu lumina stinsă și doar focul țigării trâdându-ți insomnia, o vorbă, o tăcere. My Valium.

My opium - cuvintele. Vocea care îmi alungă atacul de panică. Am o doză de nebunie care nu se poate calma de una singură.

Placebo - când trec pe fructe și am impresia că sunt un tub de vitamine. Când discut eu cu mine și mă conving că pot. Când îmi beau cafeaua și mă simt Speedy Gonzales. Când mă simt invincibil. Și când îmi fac planuri realizabile știind că trebuie să-mi placeboiesc și voința să le realizeze.

Sunt o rețetă scrisă de-un medic care are nevoie de-un medic.
Sunt farmacia mea. Îmi sunt rugăciune și altar.
Și-n portofel am imaginea Semănătorului. Nu să-mi arate calea. Pentru că e un Semănător vechi, care n-a îmbătrânit nici o secundă. Mai ceva ca Yoko Ono.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!