Leneș profesionist

Îs leneșă. E una dintre calitățile mele principale. Îmi place să dorm, să stau, să obosesc stând și dup-aia să mă odihnesc. Există multe variațiuni pe tema statului. Pot sta c-o carte-n mână, pot sta la comp, pe net, la filme, cu un joc în față, pot sta la un pahar de vorbă, amuzant sau serios, depinde de caz, la un cocktail de vorbe, pot sta în casă sau într-o cafenea, sau pe-o terasă, pot sta picior peste picior, cu un picior sub mine, cu picioarele-ntinse, cu ele pe pereți, pot sta și-n multe alte poziții, doar timp să am. Timp să stau.

Statul meu nu-i stat degeaba. E stat fără să muncesc. Fără să mă duc la serviciu adică.

Cred că mi-ar fi plăcut să fiu tâmplar. Sau meșter din ăla micuț, care știe să facă de toate. Când am chef să văruiesc, să găsesc un client care are nevoie de asta; când am chef să înșurubez chestii, să-l găsesc pe ăla care vrea șuruburi; lucruri minuscule, fără pregătire obligatorie, un fel de boem freelancer care, din când în când, mai și muncește. Care are timp să scrie și bani să-și întrețină viciul.

Nu cred c-aș fi făcut prea multă avere, pentru că nu știu să fac mare lucru. Dar cum știu măcar o schiță de montat mobila să interpretez, cred eu c-aș fi avut succes.

Am idei pe care n-am timp să le pun în practică. Pentru că, atunci când am timp, tre` să mă odihnesc și să o iau de la capăt, cu lipsa de timp. Când mă gândesc așa, îmi dau seama că principala mea calitate dispare. Nu-s leneșă. Îs doar într-o lipsă constantă de concediu. Concediu plătit, în care aș putea să transform ideile în realitate. Sau nu. Pentru că statul cu picioarele pe pereți ar fi mult mai îmbietor.

Oare angajează cineva un leneș de profesie? Fără diplomă, doar cu recomandări solide.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!