Mi se pune pata pe cuvinte ciudate. Cuvinte pe care, de obicei, nu le folosești decât când vrei să epatezi. Nu vreau să epatez, și totuși mi se pune pata pe cuvinte. Apar independent de subiectul sau obiectul discuției. La fel cum te trezești dimineața cu câte o melodie în cap și nu mai scapi de ea toată ziua. Apar indecent și des și-mi violează liniștea interioară. Mă bântuie fără să vreau, neapărat, să le folosesc. Mă bântuie până le folosesc.
Trocăcioară. Mâzgă. Zbicit. Tromboneală. Torcoșit. Morfoteală. Ciumpalac.
Mi se pune pata pe cuvinte pe care unii s-ar feri să le folosească pentru că n-ar părea îndeajuns de elevați. Nu-mi pasă de gradul de elevare, îmi pasă să-mi întrețin maniile. O manie necultivată, e o manie neproductivă. E ca și cum ți-ai bea cafeaua fără o țigară alături, sau ca și cum ai mânca o felie de pâine cu unt, fără sare.
Găsesc cuvinte noi, cultiv manii vechi.
Am observat că orice idee îmi vine înainte de a adormi, e uitată până dimineață. Așa am pierdut eu câteva șanse la Nobel, Pulitzer și Oscar. Măcar cultul pentru somn să-l dezvolt până la capăt. Prețul e minuscul. Un mizilic. Un firfiric. O para. O băncuță de aramă.
N-am dormit niciodată pe o bancă în parc, dar sunt convinsă că nu mi-ar plăcea îndeajuns de mult. Nu încerc, din aceleași motive pentru care nu mă rad în cap. Nu mi-ar sta îndeajuns de bine.
Delirez o manie de dimineață, pe care o s-o citești așteptând să se întâmple ceva. Să apară un deznodământ, o judecată de valoare sau o morală în fața căreia să rămâi mască și să-mi dai aprobator dreptate. Nu e ziua potrivită. Azi mă bântuie cuvinte din dicționar, idei sentimentale pe care azi nu-s destul de sentimentală să le pun pe hârtie și gândul că e prea dimineață chiar și pentru sfertul matinal din mine.
Pân` la următoarea manie, la bună vedere!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu