Nu-mi plac lucrurile care mă demoralizează. Oamenii care nu uită, frigul, cei care te iau la palme fără să mai știi de ce, întunericul singur, mania excesivă, tocatul mărunțel al nervilor, injustul, presupunerea că mă cunoști și că știi mai bine decât mine ce, unde, cum am făcut, când nu găsesc soluția, incertitudinea, whiskey lullaby, to kiss but never be, că nu știu încă unde mi-e card-reader-ul, că asta nu e ploaie de vară, că trebuie să-mi caut cuvintele, timp - încotro mergi, prea târziu, poate prea devreme, lista cu lucruri care mă demoralizează.
Inchiziția folosea cu succes picătura chinezească. Informații care nu-mi folosesc la nimic, dar pe care mă-ncăpânez să le stochez. Lucruri pe care refuz să le uit. Nu eu; alt eu. Sunt doi de mine în mine. Amândoi așteaptă zombie apocalypse. Amândoi par să se-nțeleagă unul cu celălalt. Uneori se contrazic. Unul câștigă. Eu.
Și-mi iau cafeaua, încerc să uit că plouă, acoperă-mi inima cu ceva, versuri de demult uitate, psihoză, zâmbește cald și să uităm că azi e toamnă. Să uităm că azi e o zi din calendar și că n-am calendar cu file care să se rupă. Doar unul personal.
Pân`la următoarea revelație, la bună vedere!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu