.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Doritorilor de zăpadă

Și voi spune evidentul: afară ninge. Pe lângă faptul că ninge, se mai și depune. Câh! În castelul meu e cald. Poate fi ca la tropice, depinde câte pături sunt dispusă să scot. Dacă e musai, pot tasta și cu mănuși. Nu mă deranjează. Dar gândul că afară se depune strat după strat, care va deveni ori gheață ori o chestie plescăcioasă și udă îmi încrețește părul.

Presupun c-au fost prea mulți care au dansat în jurul biroului despletiți, despănușați și cu incantații în gând. Incantații de ninsoare. Prea mulți care au folosit baby voice în timp ce se mâțâiau:
Vaaai, să ningă! Să ningă! Zăpada e albă și pufoasă și moale, și putem să ne dăm cu sania și să facem oameni de zăpadă! Și ce poate fi mai frumos, minunat, extaziant decât un strat alb de nea care să acopere întregul oraș!
Și băteau din mânuțele lor mici de doritori de zăpadă, în mănușile lor mici de doritori de zăpadă, cu ochii lor mici de doritori de zăpadă, scandând lozincile lor mici și răutăcioase. Da, cu o privire răutăcioasă de doritori de zăpadă.

Ce poate fi mai frumos decât perdeaua de fulgi care coboară cristalin și se depune pufos? Ce imagine poate întrece aceast festin vizual? Îți spun eu! Pe principiul cine se trezește de dimineață să-și bage bormașina-n fund, cine a scandat după zăpadă să facă același lucru! S-o ia pe toată. O donez și pe aia din curte, și pe aia care s-a instaurat în drumul meu. Ba chiar și pe aia care insistă să se așeze între fular și haină, direct pe gât. Și cred că mai găsesc și pe alții care s-o doneze pe-a lor...

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

16 comentarii:

  1. Daca nu a nins de Mos Nicolae, Craciun si Revelion acum parca nu mai are farmec, vreau sa se faca varaaa !!!

    P.S.: frumoasa partea cu "chestie plescăcioasă" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dacă ne adunăm mai mulți, oare vine vara mai repede?

      ms, ms:)

      Ștergere
  2. Paragraful cu "manutele lor mici ... si lozincile lor mici si rautacioase" m-a dat gata :-)))) Desi eu sunt iubitoare de zapada, in mod normal, mai ales acum de cand m-am mutat in tarile calde. Ce-i drept, in oras mai putin ma incanta mocirla aferenta, daca ninge prefer sa ninga mult, zile in sir, si sa nu se topeasca catusi de putin...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dacă n-ar trebui să ies din casă, n-aș avea nimic împotriva nămeților. dar când trebuie să înot prin ea, nici măcar fără să se topească nu-mi surâde...

      Ștergere
  3. Intradevar ce poate fi mai frumos decat sa veizi fulgi de nea dansant. Felicitari pentru articol

    RăspundețiȘtergere
  4. (*insert ras malefic) 0,0 hhhhhhhhh jumping with joy!
    ce vina are bormasina?

    RăspundețiȘtergere
  5. ieee...ninge! :|
    pe lângă zăpadă, donez și o lopată, să aibă spor! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. http://bancosul.ro/2011/09/28/in-zapada/
    rota

    RăspundețiȘtergere
  7. iubitorii de zapada sunt invitati sa se scoale la 4 dimineata, sa dea zapada de pe masina, apoi gheata, apoi zapada din jurul masinii si sa plece cu 5-6 ore mai devreme pt un drum de o ora si sa stea cu frica blocat intre 2 camioane "Mama ... daca nu mai plec de aici". Imi plac promteristele care spun "Nu iesiti decat daca e nevoie" :))
    Alexandru

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da` crezi că iubitorii cu pricina se gândesc la toate astea? ei nu văd decât că ninge frumos și atât. restul e poveste.

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger