Alegerea care
mi-a schimbat viața a fost legată de bijuterii. De un Crăciun în care am oferit
o bijuterie, aleasă din marea de
bijuterii cu cristale, dintr-un magazin plin de clienți care voiau să creeze
cel mai frumos Crăciun din viața lor. Asta voiam și eu. Am oferit inelul, am
pus întrebarea, ea a spus ”da” și am trăit happily ever after. 50 de ani și
încă există acel Crăciun, acel inel, acea alegere.
Nu. Nu merge.
Prea cheesy. Neverosimil. Romantic, literar, dar nu sunt eu în povestea aia.
Chiar dacă aș fi oferit orice altă bijuterie, dintr-un magazin palpabil sau virtual, cum e luxurygifts.ro, de la o brățară la un pandantiv
în formă de inimioară, n-ar fi fost verosimil. Pentru că eu n-aș povesti despre
ce am oferit. Și ce-am oferit nu a fost o alegere care să-mi schimbe viața.
Alegeri. Despre
alegeri pot scrie romane.
Prima alegere
conștientă pe care am făcut-o a fost să mă-nscriu în clasa a-5-a la profil
uman, nu real. Asta m-a condus la profil uman și la liceu. Dacă n-aș fi fost în
clasa aia n-aș fi iubit, n-aș fi cunoscut persoanele pe care le-am cunoscut,
n-aș fi urât liceul în proporție de 98%, n-aș fi ajuns să știu cum e să mori de
foame ca student în Cluj, n-aș fi avut cele mai frumoase amintiri, n-aș fi
știut să citesc apometre, n-aș fi știut ce înseamnă să plătești întreținere și
chirie la 20 de ani, fără să ai salariu, n-aș fi avut tort în formă de
inimioară de ziua mea, n-aș fi știut cum e să împarți o eugenie la două
persoane la masa de prânz, n-aș fi urât femeile în vârstă care dau camere în
chirie pentru că vor companie, n-aș fi știut cum e să tremuri pentru fiecare
examen în parte, n-aș fi aflat cum se bea vodca și cum e să iei pâine pe
datorie.
N-aș fi aflat mai
târziu cât te doare să plângi la înmormântări, n-aș fi aflat cum e să spui ”eu
niciodată” și-apoi să calci peste niciodată ăla, pentru că ești om, și oamenii
fac greșeli, și oamenii iartă greșelile altora, și oamenii așteaptă să fie
iertați. Pentru toate alegerile greșite.
N-aș fi știut cum
e să alegi injecție letală pentru câinele tău pentru că, orice ai încerca, nu
mai are nici o șansă. N-aș fi știut cum e să-ți moară pisica în brațe, pentru
că ai refuzat să-i faci letală. N-aș fi știut că poate să ți se refuze o
letală, pe motiv că pisica e prea bătrână. N-aș fi știut că există oameni care
iubesc animalele și au grijă de ele dar, când mor, le consideră animale, nu
membri ai familiei. N-aș fi considerat nici pisica, nici câinele meu membri ai
familiei. Aș fi fost mai rece, mai insensibilă, mai reală.
Sunt o pesoană
rece. Dacă aș fi ales atunci, la 12 ani, un profil real, aș fi ajuns mai rece.
Mai insensibilă. N-aș fi putut să afirm despre mine că sunt rece, aș fi trăit,
probabil, printre ecuații și formule, n-aș fi crezut în semne, n-aș fi crezut
că există speranță, pentru că speranța e apanajul oamenilor slabi, al femeilor
și al poeților, în nici un caz al oamenilor de știință. Și probabil că aș fi avut
succes. Pot fi rece, pot fi reală, pot tăia cu precizie de chirurg. Dar n-aș
mai fi fost eu de azi.
Și nu m-aș mai fi
bucurat la bijuteriile primite de Crăciun, pentru că oamenii de știință sunt
reci, seci, ni touche. Primul inel de argint. Medalionul - figurină de os.
Inelul de pe mâna dreaptă. Dog-tag-ul. Și pana de argint care-mi place să cred
că mă inspiră. Un om de știință nu are nevoie de inspirație, are nevoie doar de
calcule. Bijuteriile mele mă definesc, la fel cum m-a definit prima alegere.
SuperBlog 2012, etapa 5.
Mmmm...eu am ales realul si nu sunt rece :-) Pe de alta parte nici nu cred in vreun predeterminism.
RăspundețiȘtergereIn other news, succes la SuperBlog :-)
deci mai mult rațional decât la mine ;)
Ștergeremulțumesc, să fie!
Si apropo de un comentariu la "Deja-fals", mi-am adus aminte de Trainspotting:
RăspundețiȘtergereI chose not to choose life: I chose something else. And the reasons? There are no reasons. Who need reasons when you've got heroin?
e heroină? :)))
ȘtergereIn film, da :-)
Ștergeredeci tre` să-l văd
ȘtergereFilmul ala e epic, l-am pus si in topul meu de filme memorabile :-))
Ștergerehttp://www.raluk.ro/top-10-personal-filme-memorabile/
Si de cand l-am vazut mi l-a pus pe harta pe Ewan McGregor <3
Wow! am sorbit articolul ca pe o limonada cu gheata :) doar ca e toamna si nu prea mai merge...
RăspundețiȘtergereEu am fost dintotdeauna pe profil real; asta mi-am dorit, asta am ales; si nu traiesc strict printre ecuatii si formule, si in viata mea exista poezie, speranta, curcubeu, viata ;) Stiinta nu inseamna o lume rece, ci doar o posibilitate de a privi lumea din alt unghi.
Da, alegerile ne definesc, dar in masura in care le permitem noi.
păi, asta era și ideea: EU dacă aș fi ales real aș fi fost alta. fiecare își face alegerile, și aceeași alegere ne definește în mod diferit. suntem diferiți, din fericire.
Ștergerece postare...de data asta nu pot să mă abțin să nu-ți zic că iar ai scris fain tare!
RăspundețiȘtergere>:D<
săru` mâna >:D<
Ștergere