Return to innocence

Copiii revoluției n-aveau reviste șmechere la care să viseze. Până prin `90, răsfoiam Pif et Hercule aduse pe sub mână din țări străine. Nu știam boabă franceză, dar știam paginile pe de rost. Și mai era și Universul Copiilor, care era tristă, sărăcuță și cu impulsuri vagi patriotice.
Bucur îmi arăta cu mândrie colecția lui de Lumea, dar și pe alea le știam din scoarță-n scoarță, plus că nu pricepeam mai mult de jumătate din bălmăjeala politică și serioasă de acolo.

Până-n `92, când a-nceput mania Mickey Mouse. Manie? Manie curată. În fiecare lună așteptam cu sufletul la gură să apară. O vedeam la chioșcul din stația de tramvai și mai că-mi venea să mă lipesc de geam și să rămân lipită, până să vină bunică-mea să mă răzuiască de acolo. Și dacă venea bunică-mea să mă dea jos cu șpaclul de pe geam, însemna că a luat pensia și că mă puteam milogi să-mi ia ultimul număr. Ultimul număr pe care-l așteptam de când apărea ultimul ultim număr. La care visam în fiecare noapte, pentru că nu mă păcăleai cu gumă și ciocolată, eu voiam Mickey Mouse.

Citeam un număr până-l învățam pe de rost. Îmi luam colecția, mă suiam în vârful patului, înarmată cu orice de mâncare; fructe, legume, semințe, nu conta. În vârful patului meu retrăiam fiecare replică. Eram în fiecare poveste, eram fiecare personaj în parte, eram în lumea mea. Și-n lumea mea am fost mult timp. Eram deja prin liceu când îmi luam colecția, îmi luam mâncarea și citeam cu orele benzi desenate. Return to innocence.

Multe replici mi-au rămas adânc înfipte-n memorie. Le știu și acum, știu episoade-ntregi, am rămas încă cu manie pe sticluța de Pon de nuit, albastră și cu semilună, care mi se părea cea mai frumoasă sticlă de parfum din lume și pe care mi-o doream, cu toate că nu foloseam parfum pe vremea aia.

Și acum, când colecția mea e dusă demult, tare mi-aș dori să le mai am, să le iau la bibilit, să-mi aduc aminte de vremea când fericirea era în fiecare lună, și fericirea era o revistă. Fără rețete complicate, fără variabile, fără altă grijă decât că pensia n-o să vină la timp și eu n-o să mai găsesc numărul ăla care-mi lipsește.

Pân` la următoarele amintiri, la bună vedere!