The road to Știuca

M-am gândit eu să-mi transform blogul într-unul de profil. Să m-apuc să dau sfaturi pescărești, pentru toți pescarii pasionați, care se duc la baltă cu laptopul după ei. Și pentru ăia mai conservatori, care nu și-au luat laptop, și se duc cu tot sistemul în spate să se relaxeze în compania peștilor. La momentul respectiv mi se părea o idee bună. Din lipsă de pasiune pentru undițe, nadă și tot neamul înotătoarelor care se prăjesc în tigaie, am renunțat. Și rău am făcut!

Ar fi fost o alegere de viață excelentă. Mind blowing, life changing, Supercalifragilisticexpialidocious. De ce? Pentru că, în ciuda faptului că n-am mers pe drumul care acum îmi pare predestinat, cineva s-a gândit bine de tot, și-a ajuns pe pagina mea căutând ”imagini de pus pe desktop cu stiuca”.

Pentru că e mai greu fără diacritice, nu-mi pot da seama dacă respectivul căuta ȘTIUCA aceea sau o știucă oarecare. Oricum ar fi, e clar că e hotărât. N-a ales un crap, un morun sau o regina-bălții. Nu! Știa clar că vrea o știucă. Îmi plac oamenii hotărâți. Nici măcar n-a căutat la modul general, pești. Asta l-ar fi banalizat. Oricine poate avea pești pe desktop. O știucă însă, mai rar!

Dilema cu care mă confrunt e alta: de ce ai vrea o știucă pe desktop? Te trezești dimineața, dai drumul la comp și TANAAAAAM! Știuca aia urâtă îți zice bună dimineața. Puțin cam freaky, dacă e să mă-ntrebi pe mine, dar, nah, nu te poți pune cu gustul omului.
Pe bune acum, îs urâte rău de tot. Eu zic că au probleme cu nervii la cum arată. Și au mereu dureri de măsele. Și te aștepți din moment în moment să te ia la bătaie. Să sară din monitor, să te-agațe de figură și să te ducă în adâncuri, unde să se-nfrupte mânios din tine.
Da` poate omului îi era foame. Poate îi e mereu foame și peștele lui preferat e știuca. Și, cum nu poate mânca non-stop știucă, s-a gândit s-o aibă mereu în fața ochilor, pentru a-i alimenta mania.
Sau poate voia să inducă cuiva un mesaj subliminal, ceva gen declarație de dragoste. Când za love deschide compul, să se gândească ”ești știuca mea preferată” și să se-nmoaie, să roșească și să chicotească fericită.
Sau un mesaj de amenințare: dacă te pui cu mine, te fac știucă! Te umplu ca pe-o știucă, te bag la cuptor ca pe-o știucă, te halesc ca pe-o știucă. Nu mai ai scăpare!
Sau o fi știucofil. Nu piscofil, pentru că d`ăștia sunt destui. Știucofil, stadiul suprem de iubire.

Partea interesantă e că a fost persistent și îndărătnic în căutare de-a ajuns la mine. The road to Știuca. Drumul e plin de obstacole, el nu se dă bătut. Va ajunge la capătul misiunii, chiar de va fi să moară. Într-un fel îmi pare rău de el, că la mine n-a găsit nici poze cu știuca, nici indicii. Da` asta e, sometimes we lose, sometimes we win. Mă-ntreb doar dacă, într-un final, a găsit exact ceea ce căuta. Nu de alta, dar perseverența lui e de aplaudat. Mai rar oameni care să-și urmeze visul până-n pânzele albe...

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!